La Targul de carte Bucuresti, ieri, pe 2 iunie, a fost lansat ultimul volum publicat sub auspiciile Fundatiei Academia Civica intitulat simplu si convingator Cei care au spus NU. Editor este Romulus Rusan. In urma cu trei ani, mai exact pe 29 mai 2002, tot Academia Civica a organizat un simpozion la care au fost invitati toti aceia care, fie prin participare directa, fie ca erau rude cu participantii, puteau sa reconstituie miscarea de disidenta anticomunista din anii 70-80. Depozitiile lor au stat la baza alcatuirii unui asemenea volum. Dupa trei ani, lansarea volumului le-a prilejuit multora dintre cei invitati in 2002 sa se intalneasca din nou si sa evalueze greutatea protestului lor de odinioara.
Din pacate, spatiul pentru lansare si discutii a fost complet nefericit. Oamenii s-au inghesuit intr-un perimetru foarte stramt unde auditia era mizerabila. Cei care au avut curajul sa spuna NU, de data aceasta rabdau situatia aproape umilitoare in care au fost pusi de catre organizatori. Au participat, evident, Ana Blandiana si Romulus Rusan. Apoi Ion Vianu si Ionel Cana, Vasile Paraschiv, Mihai Creanga, Radu Filipescu, tinerii brasoveni din noiembrie 1987 Marius Boeriu si Danut Iacob, Doina Oancea, sora disidentului Mihai Botez, Gratiela Popescu, sora disidentei Carmen Popescu. Dintre publicistii si scriitorii veniti la lansare i-am retinut pe Doina Jela, Ruxandra Cesereanu, Adrian Niculescu, Christian Mititelu.
Am remarcat astfel patosul de buna calitate al lui Vasile Paraschiv care i-a rugat pe toti ziaristii din intreaga tara sa-l ajute sa ia legatura cu presedintele Basescu pentru a discuta cu acesta despre crimele comunismului. El s-a saturat sa tot fie refuzat. Dr. Cana a evocat intemeierea in 1979 a SLOMR, care imediat dupa constituire a strans peste doua mii de adeziuni, in contrast rizibil cu numarul de adeziuni, doua sute si ceva, cerut imediat dupa ’90 pentru infiintarea unui partid. Tinerii de la Brasov ne-au amintit un lucru trist: calaii sunt printre noi, trecem pe langa ei, ei trec pe langa noi. Marius Boeriu, lasand impresia ca glumeste, a rostit un adevar amar: “Copilul meu se joaca cu alti copii. Acestia spun: tatal meu are un BMW, un Mercedes, copilul meu nu poate sa spuna decat ca m-am impotrivit lui Ceausescu”. Acesta e pretul onoarei. Nimic mai mult. O intalnire necesara care, in ciuda vanzolelei, a aratat ca, totusi, ce a fost odata nu se uita.
