Generatiile, fata in fata
Saptamana trecuta la Colegiul National Iulia Hasdeu a avut loc o intalnire intre fosti detinuti politici si elevi ai liceului care s-au nascut fie la sfarsitul anilor 80, fie la inceputul anilor 90. Pana aici nimic neobisnuit. Asemenea intalniri au mai avut loc in acest interval de timp postdecembrist. La urma urmei, scoala de Vara de la Sighet tocmai pe asa ceva se bazeaza. Sunt puse fata in fata generatii cat mai departate una de alta pentru a se ajunge la o forma inedita de comunicare dar cu atat mai eficienta. Astfel se naste o intrebare tulburatoare: oare pana la ce punct in timp vom fi sensibili fata de suferintele unor semeni de-ai nostri? Pana la ce punct percepem omul ca atare si nu-l exilam intr-o pagina de istorie?
Ana Blandiana si Romulus Rusan au fost, cum am mai spus, si gazde si invitati. Invitati de catre conducerea liceului, gazde fiindca toate intalnirea a avut loc sub auspiciile Academiei Civice. Intre aceasta si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului s-a incheiat un protocol privindu-i pe profesorii care de acum incolo vor preda istoria represiunii comuniste. Acestia vor avea parte de o documentatie speciala si de cursuri adecvate.
Fostii detinuti politici erau, daca se poate spune asa, inca tineri. Ei au apartinut ultimului val de arestari de dupa revolutia maghiara. Au fost arestati cand aveau in jur de 20 de ani, fie elevi de liceu in ultimii ani, fie abia studenti. Autoritatile nu se uitau la tineretea lor. Poate acest lucru chiar ii intarata. Cu cat erau mai tineri, mai fragezi si firavi, cu atat instinctul cruzimii era mai excitat, iar seria reprsiunilor mai dura ca de mici sa stie in ce tara traiesc si sa li se vare cat mai adanc mintile in cap. I-am urmarit pe cei care au vorbit. Cei mai multi aveau o sfiala evidenta. Nu voiau sa apara in conditia de material didactic, planse vii, expuse in fata auditoriului, de pe ale caror figuri poate fi citit un trecut al suferintei si umilintei. Povestisera tot prin ceea ce trecusera. Ce sa mai spuna nou? Dar nu de un asemenea “nou” e vorba. Calitatea de marturie se afla mai presus de distinctia dintre vechi si nou. Marturia functioneaza pana la urma intr-un regim atemporal si, oricat timp s-ar scurge, valoarea ei nu are cum sa fie lezata. Unul dintre ei, daca nu ma insel, Mirel Stanescu a recunoscut ca dupa ce a fost retinut a stat timp de patru ani intr-un fel de clandestinitate. Nimeni nu a stiut nimic de soarta lui, cu atat mai mult proprii parinti. Mama il considera deja mort. Facea pomeni la biserica. Arestarea facuta in regimul comunist avea si atributele unei disparitii. Dispareai din lumea de la suprafata si coborai intr-o catacomba unde erai uitat. Alt arestat de atunci, Eusebiu Munteanu, persoana impozanta, actualmente medic, si-a adus aminte ca a fost retinut chiar inaintea examenului de marxism leninism. Ironia soartei! La un moment dat elevii din sala au inceput sa plece. Unii aveau teza si trebuiau sa se pregateasca. Plecarea lor nu a fost luata ca un afront. Probabil ca multi chiar ascultasera cu emotie tot ce li se spusese. Pana la urma aceasta este recompensa cea mai buna oferita acelora care au suferit.
articol de Adrian Bucurescu
articol aparut in suplimentul “Aldine” in data de 21 decembrie 2007
