un articol de Cristian Teodorescu
Unul dintre succesele Securităţii după 1990, aşa desfiinţată cum era, e că a pus surdină asupra activităţii disidenţilor şi că i-a încondeiat în ochii opiniei publice, micşorîndu-le credibilitatea.
E anormal şi imoral ca la 13 ani de la Revoluţie în România să nu se ştie de la A la Z cine au fost cei care s-au împotrivit ceauşismului. Avem o jenantă inflaţie de revoluţionari, mulţi brevetaţi la negru, comisii parlamentare care caută cai verzi pe pereţi pe bani publici, dar statul nu a manifestat pînă în prezent nici cea mai vagă curiozitate să afle cîţi disidenţi şi oponenţi ai totalitarismului au existat în ultimele decenii ale comunismului autohton.
I-am cunoscut de curînd, la Sighet, pe cîţiva dintre ei. Am înţeles, ascultîndu-le mărturiile, că mai există mulţi alţii, oameni simpli, care s-au împotrivit regimului în diverse localităţi din ţară.
De urma acestor cîţiva au dat, din aproape în aproape, organizatorii Memorialului Sighet.
L-am cunoscut, de pildă, pe ploieşteanul Vasile Paraschiv, cel care a fost declarat în repetate rînduri nebun de medici psihiatri aflaţi în slujba sau în solda Securităţii. N-a fost singurul disident care a fost ştampilat astfel de medici psihiatri români care nici astăzi nu şi-au cerut scuze pentru aceste asasinate civice. L-am cunoscut pe cel care în ’80 a aruncat manifeste pe Lipscani de la ultimul etaj al unui imobil aflat în reparaţii. Omul se numeşte Gheorghe Năstăsescu. Am aflat despre anii de puşcărie la Aiud ai lui Radu Filipescu, deţinut politic într-o perioadă în care în România nu mai existau decît deţinuţi de drept comun. Dumitru Iuga, despre care, spre ruşinea mea, nu ştiam că a făcut puşcărie politică pînă în 1989, a povestit la Sighet cum a ajuns să fie socotit de Securitate un element irecuperabil. Unul dintre cei care l-au anchetat pe Dumitru Iuga e colonelul Ilie Merce, membru în Parlament din partea PRM. Să ne înţelegem foarte bine: Dumitru Iuga, ca toţi ceilalţi disidenţi care au fost anchetaţi de Securitate au fost torturaţi în timpul anchetelor de securişti cu nume şi prenume, potrivit ordinelor primite de la alţi securişti care acţionau după indicaţiile unor înalte personalităţi din aparatul de partid. Aceste legături se pot înţelege mai bine ascultînd mărturiile ziariştilor de la România liberă şi ale tipografului Alexandru Chivoiu, torturaţi îndelung pentru a li se smulge mărturisiri despre ziarul pe care au încercat să-l publice, ilegal, în ultimii ani ai ceauşismului.
Aceşti oameni care au povestit la Sighet lucruri înspăimîntătoare nu pot fi ţinuţi tot ei vinovaţi că nu şi-au clamat suferinţa în pieţe publice. Pedepsele celor mai mulţi dintre ei n-au făcut nici pînă azi obiect de recurs în anulare pentru Parchetul General, care a avut şi are alte preocupări. Să-l învinovăţeşti pe Vasile Paraschiv că a fost torturat de securişti şi nu i-a dat în vileag, sau pe Dumitru Iuga că nu a putut afla cîteva nume în clar decît după ce şi-a văzut dosarul de Securitate?
Mai normal e să mă întreb de ce se fac atîtea eforturi, din ’90 încoace, pentru a fi ţinute la secret numele securiştilor care au făcut miliţie politică. În ’90, numele acestora n-au fost dezvăluite ca să nu se răzbune lumea pe ei. După aceea s-a ajuns la concluzia că ei sărăcuţii nu şi-au făcut decît datoria, aşa că nu trebuie deranjaţi cu tot soiul de fleacuri, care, unora dintre ei, le-ar putea dăuna în afaceri. Aşa că s-a votat tot felul de legi care îi scot azi de infractori pe cei ce vor să dea în vileag numele securiştilor care i-au torturat. Mai aflăm că aceste legi de pripas i-au scăpat de vină pe torţionari, prin prescriere. E bizar că legile proprietăţii în România au putut fi schimbate de nu se mai ştie cîte ori, de la o sesiune parlamentară la alta, în schimb legile care îi apără pe foştii securişti au rămas bătute în cuie, cu prescrieri cu tot.
Aceste legi şi altele, de aceeaşi natură, părtinind “foşti” de tot soiul sînt răspunzătoare pentru dispariţia criteriului moral şi din politică şi din exigenţele alegătorilor.
România Literară nr. 29/2002
articol preluat de pe site-ul www.romlit.ro
