un articol de Mihai Stoian
Adam este tatăl omului.
Maria Montessori
Această carte numără peste 80 de ‘autori”. De fapt e vorba de o ‘culegere” de eseuri, avînd dimensiuni mai mari sau mai mici, regăsindu-se şi oglindindu-se unele într-altele într-un sistem caleidoscopic. Titlul volumului te priveşte drept în faţă: ‘Cum aş vrea să fie familia mea”. Editarea aparţine Alianţei Civice, iar pomeniţii autori numără vîrste între 15 şi 20 de ani, deci Seria ‘Adolescent” – subiect al concursului la cea de a treia ediţie a ‘Şcolii de Vară de la Sighetul Marmaţiei”, din spaţiul bineştiut al Fundaţiei, dedicat cinstirii martirilor, victimelor comunismului şi rezistenţei.
Altcîndva, în anul 1908, Nicolae Iorga vizitează pentru întîia oară Vălenii-de-Munte, vara, fiind invitat de Ştefan Bogdan, cumnatul său. Merită să reproducem o parte din dialogul spontan purtat cu birjarul care-l plimbă prin Vălenii-de-Munte (numele acestuia, culmea, s-a păstrat: Tohăneanu); reieşea cît de binevenit ar fi fost ca Iorga să-şi lege numele de localitatea lor măruntă, neînsemnată. Consemnează tînărul savant: ‘L-am întrebat unde aş putea să mă aşez pentru a îndeplini această măgulitoare funcţiune de patron al Vălenilor, pînă atunci aşa de străin pentru mine. Şi el mi-a arătat o livadă plină de buruieni, în care copacii, de multă părăsire, stîrpiseră, şi o căsuţă simpatică în derăpănarea ei, unde în ultimul timp stătuse o vrăjitoare care dădea în cărţi şi împrumuta cu dobîndă… Mi s-a spus că în adevăr acel colţ de sălbăticie e de vînzare şi că preţul, de vreo patru mii de lei, trebuie plătit în mîna unui pîrlit de fotograf care se află la Ploieşti… Vedeam în încă tînăra mea închipuire orăşelul schimbîndu-se: străzi largi s-ar fi deschis spre gara încă neterminată, casele lucrătorilor s-ar fi clădit pe ambele margini; o baie, o sală de adunare, o bibliotecă populară, pe care am şi întemeiat-o îndată, ar fi dat caracterul cultural noii alcătuiri, pe care o speram înconjurată de simpatia activă a oamenilor în mijlocul cărora era să mă aşez”.
~ncetul cu încetul, temeinic, trainic, activitatea Universităţii populare capătă amploarea cuvenită. Ţelul mărturisit şi comentat adecvat: ‘Am deschis aceste cursuri de vară cu scopul dublu de a trezi sufletul românesc de pretutindeni şi de a schimba, prin acest suflet, chiar formele de stat în care trăia poporul nostru. N-am fost numai un luptător pentru împlinirea graniţelor, dar şi unul pentru ridicarea sufletească a claselor oropsite”. Vorba copleşitorului cărturar: ‘Ce eşti, te priveşte mai la urma urmei pe tine. Ce vrei, priveşte şi pe alţii; ce faci, aceea poate privi pe toţi…” Eseurile autorilor de 15-20 de ani se întemeiază pe propria experienţă de viaţă, pe un afect intens prelucrat, pe exerciţiile de memorie şi speranţă, pe care cursanţii de la Sighetul Marmaţiei le promovează inspirat. Cît despre ciudăţenia legăturii între cele două temerare iniţiative, să fie limpede faptul că, la temelia fiecăreia a stat cunoaşterea care ne priveşte pe toţi şi, primordial, memoria din straturile profunde şi mai de suprafaţă, hrănindu-ne deopotrivă, tocmai pentru a nu uita lucrurile pozitive sau dimpotrivă, negative, nedemne de condiţia umană. Pe acest tineret se bizuie anii ce vor veni din urmă, anticipativi, slujind de învăţătură şi exemplu expresiv. Iată-l, de pildă, pe ‘unul din autori”, lămurindu-ne şi lămurindu-se la doar 17 ani ai săi (are o clarviziune exemplară, deşi nu-i decît un virtuos eseist adolescentin).
Eseul său (din ediţia semnată, îngrijită de către Ana Blandiana şi Romulus Rusan) se intitulează, cu un strop de umor în plus: ‘Din ideile unui viitor cap (sec) de familie (Constantin Vica)”, inspirîndu-se, parcă, din timpuri imemoriale, biblice. C. V. îşi dezvoltă ‘teza” astfel: după părerea sa ‘noi îi alegem pe Adam şi pe Eva ca o primă familie. Adevărul (repetăm) e altul. Noe, cel cu Arca, a fost primul cap de familie. El a salvat-o, poate prin priceperea sa, sau prin Conştiinţa pe care i-a dictat acest act. El ştia că aparţine unei comunităţi, dar a renegat-o în favoarea familiei proprii, a fiilor, femeilor şi nepoţilor săi, pentru că i s-a spus s-o facă, pentru că erau sînge din sîngele său, care nu se uită şi nici nu se iartă. Familia este, de la Noe încoace, memorie”. Oricum, Biblia consemnează: Noe era în vîrstă de şase sute de ani… Frumoasă vîrstă! Părinţii slujesc altarul procreaţiei. Istoria familiei continuă şi azi. Problemele pe care societatea le pune familiei sînt egale cu cele puse de familie societăţii. Nevoia de un cadru legal-canonic nu mai este la fel de acută ca acum 100 de ani (poate şi 200, 300 etc.). Individualismul, egalitatea între sexe, libertatea de opţiune fac ca un simbol al lumii să se reducă încet, pînă la punctul în care familia poate îşi va reveni ca o nevoie firească a oamenilor. Discutăm despre denuclearizarea familială survenită în ultima jumătate de secol; găsim cauzele? Rescrierea statutului social feminin se reflectă în conduitele de rol, dobîndirea unei autonomii multiple… Existenţa omului este o îndelungată luptă cu sine, pentru perfecţionare şi adevăr. Imaginaţi-vă că – la ora actuală – într-una din ţările europene s-a legiferat paternitatea soţilor odată cu naşterea pruncului, deoarece acesta are nevoie, de la bun început, de ‘asistenţa” ambilor părinţi.
Iar dacă Adam este tatăl omului, atunci părinţii lui Adam, amîndoi, pot să îndeplinească profesiunea multimilenară. Cartea purtînd titlul Cum aş vrea să fie familia mea pare a fi, la lectură, un dicţionar ilustrat al gîndurilor şi aforismelor adolescenţei. Pace şi dragoste din casă în casă! Căci ce anume demonstrează fiecare eseu în parte şi toate la un loc? Dovedesc că adolescenţa se grăbeşte să atingă pragul maturităţii, să se bucure egal atît de maternitate, cît şi de paternitate. ‘Profesioniştilor didacticii” învăţate şi intuite. Concediul de paternitate îi va situa pe soţi la egalitatea cuvenită. Un punct de vedere modern, actual. Acest fapt reiese din analizele săvîrşite de ‘autorii adolescenţi”. Profesiunea de părinte pare, indiscutabil a avea un mod de întrebuinţare. Iar Postfaţa volumului, întocmită de Ana Blandiana, conchide la un moment dat: ‘Multe lucruri m-au impresionat în mărturisirile, uneori aproape intime, ale acestor adolescenţi, care au crescut într-o perioadă în care mediul agresiv a transformat familia într-o insulă de rezistenţă şi într-o formă de perpetuare a vieţii, nu numai fizică, cît şi spirituală”. Cum bine observă un ‘autor-adolescent” din Teleorman: ‘Familia a fost ascunzătoarea secretă în care, de la rugăciuni pînă la bancuri, de la amintiri pînă la speranţe, au fost păstrate şi transmise din generaţie în generaţie straniile mijloace graţie cărora nu am putut fi învinşi”.
Cum aş vrea să fie familia mea? Exemplară.
România Literară nr. 3/2002
articol preluat de pe site-ul www.romlit.ro
