Romulus Ioan Codea: Înainte de ʼ60, în ʼ57, s-o mai înfiinţat în sat o asociaţie, o întovărăşire – îi spunea „pui de colectiv”. Şi asta o durat până în 1960. În ʼ60 s-o dizolvat asociaţia. Care-o trecut la colectiv; care nu – o rămas pe dinafară. Dar în ʼ60 o trecut majoritatea. Ne-o forţat mult atunci. Atunci m-am înscris şi eu… M-am înscris c-am fost ameninţat cu puşcăria. Eram pe vremea aia şeful formaţiei de pompieri voluntari în sat. Aveam o formaţie bună. Noi eram scutiţi de corvoadă, dar mai făceam şi noi corvezi… Dar ne-aduna cu semnal că s-o întâmplat ceva foc, ca să ne ducă la lămurire la primărie. Ș-apăi acolo îl lua pe rând pe fiecare. Dar în seara zilei de 7 martie, tătă noaptea m-o ținut la Sfat, că eu îs capul răutăţilor, că nu mă-nscriu în colectiv și că de-aia nu se-nscriu nici pompierii. Am spus: „Și dacă mă-nscriu, și dacă nu, ăia fac ce vreau ei, tot nu se-nscriu. Nu port eu comanda”.
fragment din interviul cu Romulus Ioan Codea, n. 23 decembrie 1923, din Șibot (județul Alba), țăran, interviu realizat de Daniel Popa în 1996, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 423 A1 și publicat în Pământul tuturor, pământului nimănui. Mărturii despre colectivizarea din Alba, Mureș și Hunedoara, interviuri de Daniel Popa, editor Traian Călin Uba, prefață Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, 2016
