Închisoarea elitelor
O operaţiune brutală, menită să decapiteze definitiv elita politică, a avut loc în noaptea de 5-6 mai 1950, când au fost arestaţi simultan în Bucureşti (sau în localităţile unde au fost găsiţi) şi duşi la Sighet în nişte convoaie speciale 90 de demnitari ai regimului numit „burghezo-moşieresc”. Erau miniştri din toate guvernele perioadei 1919-1945, majoritatea în vârstă (70,80 sau chiar 90 ani), ajungându-se chiar la unele personalităţi care au făcut parte din guvernul pro-comunist Petru Groza, cum au fost Gheorghe Tătărescu (însoţit de trei fraţi!) sau Bejan, Vântu, Roşculeţ, „tovarăşi de drum” care acceptaseră să colaboreze până în 1947 cu comuniştii. În închisoarea din secolul al XIX-lea, situată chiar pe frontiera sovietică, acest prim lot a fost în timp completat cu alte câteva, pe măsură ce „colectarea” foştilor miniştri sau secretari de stat avea loc. Au urmat loturi cu câteva zeci de preoţi şi episcopi greco-catolici, care fuseseră ţinuţi până atunci în domiciliu forţat în mănăstirile ortodoxe, apoi un lot de prelaţi romano-catolici, iar în august 1951 lotul Partidului Naţional Ţărănesc, care, după procesul din 1947, fusese încarcerat la Galaţi. (Interesant este cum au fost duşi Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi ceilalţi de la Galaţi la Sighet, adică de pe o frontieră pe cealaltă frontieră sovietică, situată la antipozi.) Astfel, numărul celor deţinuţi în închisoarea Sighet a crescut la 180. Au murit 54, după datele pe care le avem. Au fost îngropaţi noaptea, pe ascuns, în gropi anonime, nu se ştie nici până astăzi exact unde. Se bănuieşte că în diferite cimitire (după 1952 în „Cimitirul Săracilor”), dar amestecaţi cu oamenii care nu aveau familie sau cu cei care mureau în azilul psihiatric sau în spitalul de boli cronice (mii de morminte). Între morţii de la Sighet patru episcopi, câteva zeci de miniştri şi secretari de stat, octogenarii Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu (preşedinţi ai Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Naţional Liberal, părinţi ai democraţiei româneşti). Marele istoric Gheorghe Brătianu (Dinu Brătianu îl desemnase succesor la conducerea partidului) a murit la numai 55 ani . Cei care nu au murit până în 1955 au fost, unii eliberaţi, alţii transferaţi în Bărăgan, în „domiciliu obligatoriu”, alţii – cei mai intransigenţi – transferaţi la Râmnicu Sărat, o închisoare sinistră, care, ca şi Sighetul, avea linie cu ecartament dublu spre URSS. Acolo a murit după alţi zece ani Ion Mihalache, devenit el însuşi octogenar şi într-o stare ultimă de degradare a sănătăţii. Acolo a zăcut într-o stare de paralizie cronică, dar demn până la capăt, eminentul diplomat Victor Rădulescu-Pogoneanu, unul dintre artizanii actului de la 23 august 1944 (a plătit acel curaj cu o condamnare la 25 ani muncă silnică. În primăvara anului 1962, după o supravieţuire de 15 ani, a fost dus cu targa la spitalul-închisoare Văcăreşti, unde a murit). Constantin (Bebe) Brătianu, secretarul general al Partidului Liberal, a fost eliberat cu puţin timp înainte de a muri, tot într-un spital din Bucureşti. Constantin Titel Petrescu, care contractase în închisoare o boală incurabilă, a murit la mai puţin de doi ani de la eliberare.
Romulus Rusan, Studiu introductiv
din Cartea Morţilor, Coordonator şi studiu introductiv: Romulus Rusan, Colaboratori: Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea, Editor: Virginia Ion, Fundaţia Academia Civică, 2013
