MILIŢA PETRAŞCU: Trăirea în esenţă. Totul se desfăşura, la Brâncuşi, în dimensiunile esenţialului, de la modul cum lucra asupra formelor până la o lectură a clasicilor iubiţi sau până la pre-pararea unui fel de mâncare preferat. Răbdarea cu care ataca din când în când cu dalta o operă începută cine-ştie-când amintea de răbdarea naturii. Întrebat, spunea că, uneori, simte că ar avea nevoie de o mie de ani pentru a putea desluşi formele care zac într-un bloc de piatră. Şi totuşi, Brâncuşi ştia să aştepte. Poate de aici pătrunderea atât de adâncă în regiunile pure ale spiritului.
Romulus Rusan: De unde credeţi că a moştenit această răbdare?
MILIŢA PETRAŞCU: Era întotdeauna fericit să poves-tească despre copilăria sa. Eu cred că de aici venea apolinica sa privire asupra timpului. “Mi-am făcut o rezervă de fericire pentru toată viaţa şi aşa am putut rezista”, îi plăcea să spună. Şi: “Viaţa mea nu a fost decât un şir de minuni”. Avea o nepăsare ciudată faţă de glorie, de “reclamă”: “Gloria este cea mai mare escrocherie pe care au născocit-o oa-menii”. De aici desprinderea totală de fluc-tuaţiile modei şi încăpăţânarea în arta pro-prie: “Nu trebuie să minţi – îmi spunea -, dar dacă ai minţit trebuie să suferi pentru min-ciuna aceea până când devine adevăr”.
MILIŢA PETRAŞCU, sculptor (31 decembrie 1892, Chişinău – februarie 1976, Bucureşti). După studii filologice şi filosofice la Sankt Petersburg şi de sculptură la Moscova, München, Paris, lucrează cu intermitenţe în atelierul lui Brâncuşi, între anii 1919-1927. În anii ’30, revenită la Bucureşti, face parte din gruparea „Contimporanul”. Soțul Miliței Petrașcu, inginerul Emil Petrașcu, a fost creatorul tehnic al Radiodifuziunii Române. Este autoarea unor compoziţii în mozaic şi reliefuri (monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Târgu-Jiu, fântâna „Mioriţa” – în colaborare cu Mac Constan-tinescu și Octav Doicescu -, „Paparudele”), precum şi a nenumărate portrete de artişti şi scriitori (Brân-cuşi, Rebreanu, Enescu, Cella Delavrancea).
Convorbirea a avut loc la data de 6 ianuarie 1976, cu mai puţin de o lună înaintea morţii artistei.
din Romulus Rusan, O discuție la Masa Tăcerii. Brâncuși Viu, ediție revăzută și adăugită, cu o prefață de Barbu Brezianu, Fundația Academia Civică, 2016
