Al doilea an, vara, veneau și ne scoteau forțat, pe copii, cum eram eu – 12 ani deja făcusem acuma – la cules de… erau culturi cât vedeați cu ochii de bumbac. Ne duceau pe noi, copiii, forțat la cules de bumbac. Io o luam pe-a mică, că mama mea era la primărie, o luam pe-a mică cu mine și o băgam, ca să nu o ardă soarele, după grămada aia de bumbac că era cât… așa… cum culgeam…
Asta a fost 1 an, 2 ani. Ne-au scos forțat, ne dădeau mâncare, ne mai dădeau apă, ne mai dădeau câte ceva, că ne țineau până după-masa. Vă dați seama pe căldura aia, pe soarele ăla cum era în Bărăgan.
Fragment din interviul cu Aurelia Chiriță, realizator Ileana Mateescu, octombrie 2011, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3162
Aurelia Chiriță a fost deportată în Bărăgan împreună cu familia. Avea 11 ani în iunie 1951
