Lipsa apei. La început, când ne-au dus acolo, nu erau încă fântâni, ne aduceau apa cu cisterne care miroseau a petrol, nu se putea bea. Era apa din Dunăre, dintr-un braț al Dunării, din Borcea, tulbure si mirosind a petrol… Și mama a îndrăznit să meargă cu o damigeană la câțiva kilometri de sat, era pe câmp o fântână cu ciutură și când a văzut-o miliția că se depărtează de sat, călare doi milițieni au mers după ea și au amenințat-o că o împușcă dacă nu se întoarce. Și mama a spus, cu riscul că o împușcă, că ea fără apă de băut nu se întoarce acasă.
…Ce-mi mai aduc aminte, că mergeam cu mama vara la lucru, la câmp, la cules bumbac și mi-a făcut și mie un șorțuleț așa cu un buzunar mare și un săculeț în care eu puneam bumbacul cules și seara la cântare eram si eu mândră că am lucrat și eu. Era un magazioner – om de treabă – care făcându-i-se milă de mine că am stat toată ziua în soare, în căldură, m-a luat și pe mine cu sac cu tot și m-a pus pe cântar și a pontat la mămica și greutatea mea ca bumbac cules, iar săculețul meu am avut voie să mi-l duc acasă si din bumbacul cules de mine mama a făcut o plapumă care există si astăzi. E la la mama încă, amintire, cu bumbac cules de mine la vârsta de 4-5 ani.
… Ce-aș vrea să mai povestesc, în Lătești, unde am fost, după plecarea celor care au fost cu domiciliul obligatoriu acolo în casele goale au adus deținuții politici și erau intelectuali: medici, profesori, ingineri, preoți, deci numai oamenii cu studii superioare.
Fragment din interviul cu Maria Elisabeta Șandor (n. 8 aprilie 1949 în localitatea Biile, deportată în 1951 împreună cu părinții, Petru și Ioana Ciobanu) interviu realizat de Cristina Mincu în martie 2005, Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, interviul nr: 2059