Și eram cu mămica și cu mama lu’ nepoata-mea, asta lu’ Ileana … ei, io copil cum eram, n-am băgat în samă că ele plâng. Și au început să plângă că: „Unde ne duce? Unde ne duce?” „Hai, lasă, că găsim noi!” Ne-a încărcat… s-au terminat carele din sat și noi într-un camoin, 2 familii am fost. Ce să iei într-un camion? Offf!
…Nu știu câte zile am făcut până acolo la Ciulnița, că acolo ne-a dat jos. Și acolo erau căruțe care ne aștepta și am încărcat în căruță și ne duceam. Nici căruțașul nu ne-a spus unde ne duce, n-avea voie…
Și acolo ne-a dat jos, ei, noi am început să plângem atunci, să rămâi sub cerul liber… Fără apă, fără mâncare, fără nimic. Și au zis că acolo stăm până să rezolvă treaba… Astfel am stat o iarnă, în bordei, în pământ… S-a rezolvat treaba…5 ani.
Problema apei a fost rău de tot. Venea mașina, cisterna, cum erau ăștia de scoteau wc-urile de prin oraș și lucea apa pe deasupra era motorină, benzină ca să schimbe mirosu’ și n-aveam dreptu’ decât la o găleată de apă pe zi… vitele zbierau de sete, lumea care a mai venit cu vite. Le urlau vitele de sete când auzeau mașina venind, cunoștea sunetul mașinii, zgomotu’ ăla și îî începeau să zbiere vitele astea de sete. Pe urmă s-a făcut îîî…ne-au făcut fântâni în sat acolo, păi da nu era apă multă, scoteam cu pământ, îl lăseam în găleată să se așeze…
… Dimineața ne da pâine din ăsta de 1kg, pâine neagră, tăiată în 4. Și la prânz ne dădea… în 8 parcă, tăia pâinea mare de 2kg. Și așa ne da ceai de zahăr ars, ne punea în castron cu polonicu’, în bidoane de aluminu din ălea mari, mită cum îi zicea. Și câte o bucată de marmeladă așa de 2 degete de lată. Ne-o băga între pâine acolo și …
Fragment din interviul cu Maria Popescu, realizat de Ileana Mateescu. Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3046.
Maria Popescu a fost deportată cu familia în Bărăgan în iunie 1951. Avea 12 ani
