Home » English » Memorial » News and Events » Rusaliile Negre şi Memoria ca formă de justiţie, dublu eveniment organizat în Spaţiul Public European de la Bucureşti

Rusaliile Negre şi Memoria ca formă de justiţie, dublu eveniment organizat în Spaţiul Public European de la Bucureşti

posted in: News and Events

 

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Fundaţia Academia Civică a organizat iercuri, 9 noiembrie, ora 10, în Spaţiul Public European, str. Vasile Lascăr nr. 31 (colţ cu str. Batiştei) masa rotundă „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”, marcând închiderea anului dedicat de Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei deportărilor din iunie 1951, când 44000 de persoane au fost strămutate, într-o singură noapte, din Banat şi Mehedinţi în Bărăgan

Au participat supravieţuitori ai deportării, istorici, jurnalişti.

Masa rotundă a fost deschisă prin alocuţiunile dnei Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică şi fondatoarea Memorialului Sighet şi dlui Nicole Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Moderatorii mesei rotunde au fost Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de Studii asupra Comusnimului şi Ioana Boca, directorul executiv al Fundaţiei Academia Civică.
Raluca Moise, Maria Bălăceanu, Cornelia Fiat, Amelia Popescu, Valer Sârbu, Petrică Panduru, Eugen Năilescu, Silvestru Fociuc sunt câţiva dintre supravieţutiorii care au venit cu mărturii impresionante despre anii deportării.
Au fost prezenţi şi au luat cuvântul şi cercetători de primă oră ai deportării în Bărăgan, care prin cărţile lor din anii 90 au deschis calea spre cunoaşterea acestui eveniment negru din perioada comunistă: Smaranda Vultur şi Viorel Marineasa, ambiiprofesori la Universitatea de Vest din Timişoara şi cercetătorul Luzian Geier de la Bukowina Institut din Augsburg, Germania.
Masa rotundă s-a încheiat prin vernisarea unei duble expoziţii organizate de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet
· RUSALIILE NEGRE: DEPORTAREA ÎN BĂRĂGAN
expoziţie comemorativă la 60 de ani de la deportarea în iunie 1951 a 44000 locuitori din Banat şi Mehedinţi în Bărăgan

· MEMORIA CA FORMĂ DE JUSTIŢIE
expoziţie deschisă la 18 octombrie 2011 la Parlamentul European de la Bruxelles,
sub înaltul patronaj al preşedintelui Jerzy Buzek, la iniţiativa europarlamentarului Monica Macovei.
Expoziţia marchează împlinirea a 18 ani de la începerea, sub auspiciile Consiliului Europei, a „Proiectului Sighet”, a cărui finalizare a dus la crearea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, prima instituţie de acest gen şi de o asemenea amploare din lume

La deschiderea expoziţiei au luat cuvânt doamna Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică şi fondatoarea Memorialului Sighet şi domnul Nicole Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
La vernisajul expoziţiei a participat un public numeros, printre care menţionăm pe dna Lucinia Bal, șeful Biroului Parlamentului European în Romania,  ES Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorul Spaniei în România, ES Jiří Šitler, ambasadorul Cehiei în România, Maja Wawrzyk, directorul Institutului Polonez din Bucureşti, René Kubášek, directorul Centrului Ceh din Bucureşti.

 

Evenimentul a fost ocazionat de închiderea proiectului „Memoria deportărilor în România”, dezvoltat de Fundaţia Academia Civică în parteneriat cu Fundaţia Memoria în perioada noiembrie 2010-noiembrie 2011, cu sprijinul programului „Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.