Regimul comunist a reprimat prin teroare orice gest de împotrivire. Generația adultă a umplut închisorile și a fost decimată în lagărele de muncă. Pentru tineretul care se năștea au fost imaginate cele mai perverse metode de clonare în spiritul ideologiei comuniste. Încă din primii ani ai sovietizării, o bună parte a educatorilor – de la dascălii de țară la profesorii universitari – au fost concediați, trimiși spre profesiuni manuale, duși la muncă forțată sau în închisori. Cei rămași la catedră sau cei nou-veniți au trebuit să se adapteze „noilor vremi”, devenind instrumente de propagare a „învățăturii marxistleniniste”. Materiile erau predate întâi după ”teze provizorii”, apoi după „manuale unice” de tip sovietic, disciplinele clasiciste au fost înlocuite cu altele, propagandistice, violent ideologizate. Rezultatul a fost crearea „omului nou” (vis al tuturor dictatorilor), inițiat de Gheorghiu-Dej și desăvârșit de Nicolae Ceaușescu. Un individ lipsit de trecut și obligat să privească zâmbind spre un „viitor luminos” care n-a mai sosit. Această sală descrie procesul funest de depersonalizare a cetățenilor României de-a lungul unei jumătăți de secol (cu urmări până în ziua de azi). Totodată este un omagiu pentru cei ce s-au opus, plătindu-și demnitatea cu libertatea și uneori cu viața.
