Mișcările muncitorești din Valea Jiului (1977) și de la Brașov (1987) au reprezentat la timpul lor nu numai un protest împotriva economiei de comandă și a cultului personalității prestat de nomenclatură, dar și o dovadă că partidul comunist era contestat chiar de clasa muncitoare, în numele căreia pretindea că guvernează.
Odată ce rezistența elitelor intelectuale și țărănești a fost zdrobită în anii ’50-’60, în deceniile următoare a fost reprimată, chiar, împotrivirea muncitorimii. Nesocotirea acestor semnale a dus la falimentul comunismului de stat, așa cum avea să se vadă curând, în decembrie 1989.
