Sala cuprinde o selecție de documente care demonstrează falsurile operate de comuniști în numărarea și publicarea voturilor, dar și diverse mărturii din epocă privind desfășurarea campaniei electorale și reacția aliaților anglo-americani față de situația creată în România, înainte și după 19 noiembrie 1946.
Alegerile au avut loc într-o atmosferă de tensiune maximă. Atât comuniștii, care dominau Blocul Partidelor Democratice, cât și național-țărăniștii, care conduceau opoziția, au considerat alegerile drept bătălia decisivă în lupta pentru sau contra comunismului. Un aparat administrativ agresiv, dublat de Armata Roșie, a fost mobilizat pentru a promova candidații Blocului și, în special, pentru a împiedica opoziția să-și organizeze o campanie eficientă. Poliția și alte oficialități, inclusiv activiștii de partid, au împiedicat distribuirea ziarelor de opoziție și a materialelor de propagandă ale acesteia și, împreună cu echipe speciale, au spart adunările naționalțărăniștilor și liberalilor. Și-au dat foarte multă osteneală ca pe listele de votanți să nu acceadă un mare număr de alegători ai opoziției, iar în zonele rurale, unde național-țărăniștii erau deosebit de puternici, au mutat punctele de votare departe de centrele populate, în scopul de a le îngreuna țăranilor exercitarea dreptului de vot.
Rezultatele oficiale ale alegerilor au arătat o victorie zdrobitoare a Blocului, care pretindea că a obținut 70 la sută din voturi și 349 de locuri în noua Adunare, față de ale național-țărăniștilor și 33 ale celorlalte partide ce nu făceau parte din Bloc.
Din mărturii orale și anumite documente reiese însă că rezultatul real fusese tocmai invers: 70% în favoarea opoziției. În momentul în care conducătorii comuniști și-au dat seama de amploarea înfrângerii iminente au fabricat un rezultat favorabil lor, atât prin manipulări la centrele de votare, cât și prin centralizarea în prefecturi.
