Sala hărţilor, spațiul de primire și orientare a vizitatorilor, face atât o prezentare în spațiu a gulagului românesc, cât și o variantă temporală, adică o cronologie a celor 45 de ani din istoria României comuniste.
Pe o hartă mare a țării sunt marcate, prin cruci, locurile de detenție, de muncă forțată și de domiciliu obligatoriu, ca și azilele psihiatrice cu caracter politic, locurile unde s-au dat lupte, unde au avut loc execuții, precum și gropile comune. Fiecare din aceste categorii este prezentată amănunțit în alte șase hărți mai mici. Alături de hărți sunt expuse imaginile principalelor închisori comuniste.
În România au existat, de-a lungul perioadei comuniste (1945-1989), peste 230 de locuri de detenție, cifră în care se includ spațiile de anchetă, de triaj, de încarcerare propriu-zisă (penitenciare), ca și lagărele de muncă forțată și de deportare. Dacă adăugăm sediile de Securitate orășenești, raionale, regionale (și apoi județene), în care deținuții erau aduși după arestare și supuși interogatoriilor, cifra crește cu peste o sută.
Azilele unde celor arestați li se aplicau false tratamente psihiatrice de “reeducare” erau cel puțin cincisprezece.
Numărul locurilor de execuție, al locurilor unde s-au desfășurat lupte între partizani și Securitate și al gropilor comune descoperite în ultimii ani trece de nouăzeci.
