25.06.87
Sâmbătă 20 iunie 1987 a fost rasă de faţa pământului şi biserica Sf. Vineri, situată în inima târgului vechi al Bucureştiului. El nu mai dă socoteală nimănui pentru toate crimele la adresa culturii şi a credinţei neamului românesc pe care le decide fără să se consulte cu nimeni, fără să-i pese de opinia internaţională, de opinia înăbuşită a atâtor oameni iubitori ai ţării, ai culturii şi ai civilizaţiei româneşti. La Văcăreşti, unde a distrus cu premeditare una din cele mai formidabile opere de artă ale arhitecturii României, motivând că vrea să construiască acolo un nou Tribunal, de câteva zile s-a răzgândit. A fost acolo cu suita lui de slugi şi a zis ca Marele Ştefan când zidea mănăstirile „E un loc bun aici”. Să facem aici sala de 12.000 de locuri, adică la Văcăreşti.
Acum când a dărâmat într-o singură zi şi o noapte biserica Sf. Vineri a înconjurat locul cu miliţieni, cu un cordon din metru în metru. Lumea căsca gura în afara acestui cordon al represiunii, lipsită de orice opinie. Suntem paralizaţi de atâtea forţe poliţieneşti şi de securitate care ne pândesc de pretutindeni vizibil şi invizibil.
Mi-e sufletul întunecat de atâta mizerie cât înghiţim în viaţa de toate zilele.
…Numai incultura crasă şi ura iresponsabilă faţă de înaintaşi a făcut ca azi Bucureştiul să fie sărăcit de Mănăstirea Mihai Vodă şi Arhivele Statului, de Mănăstirile Văcăreşti şi Cotroceni, de bisericile Enei şi Sf. Vineri, de bisericuţa de la Schitul Maicilor aruncată undeva într-un colţ sau de recenta distrugere, în numai trei ore, a gingaşei Biserici Sf. Spiridon Vechi, îngropată de sute de ani în solul Bucureştiului şi ocrotită cu evlavie de toţi cei ce au trecut pe lângă ea!
Din Gheorghe Leahu, Arhitect în ”epoca de aur”, Fundația Academia Civică, 2004
Jurnalul secret scris de arhitectul Gheorghe Leahu în anii 1985-1989, ultimii ani ai “epocii de aur”, când Bucureştiul era mutilat de giganticele şantiere ale noului centru civic, iar viaţa de zi cu zi era un coşmar
