La Școala de Vară de la Sighet am participat pentru prima oară în 2002, adică acum mai bine de zece ani, pe când eram elev de liceu; am fost selecționat în urma unui concurs de eseuri. Încă de la început, Memorialul și personalitățile invitate la dezbateri mi s-au părut absolut fascinante. În acest oraș micuț și liniștit de la fruntariile de nord ale țării aveam posibilitatea să văd și să ascult pentru prima oară, pe viu, personalități prestigioase ale culturii și istoriei românești, într-un cadru încărcat de simboluri. M-am pregătit pentru întâlnirea cu fosta închisoare citind memoriile lui Constantin C. Giurescu, care a fost închis aici mai bine de cinci ani. Chiar și transformată în muzeu, o închisoare goală rămâne un spațiu copleșitor, care dobândește odată cu trecerea timpului caracteristicile unui loc sacru.
Printre zecile de elevi veniți acolo ca și mine, am legat repede prietenii care durează și astăzi. Unul dintre meritele Școlii de Vară de la Sighet este că a știut să reunească tineri cu interese și preocupări comune, pe baza cărora s-a creat un atașament reciproc. După ediția din 2002, prezența mea la Școala de Vară a devenit o obișnuință; am participat la următoarele cinci ediții, trăind de fiecare dată experiențe dintre cele mai deosebite.
Acest schimb de idei în jurul istoriei recente, implicând personalități de marcă în dialog cu tinerii, a fost o reușită și din punctul de vedere al organizării. Dimineața ascultam una sau două conferințe, după care puneam întrebări, vorbeam între noi, iar uneori spiritele se încingeau și ne contraziceam cu privire la unele aspecte din trecut sau actuale. Ne făceam astfel încălzirea, deoarece speram că la prânz vom putea lua masa în compania personalităților care ținuseră conferințele, ceea ce reprezenta în același timp o experiență unică și o victorie, dat fiind că acestea erau bombardate din toate părțile cu invitații. După-amiaza era la rândul său dedicată dezbaterilor, urmate de cină, când povestea de la prânz se repeta. Discuțiile continuau pe coridoarele hotelului unde eram cazați, elevii făcând, de exemplu, cerc în jurul unui Vladimir Bukovski pe care îl asaltau cu întrebări interminabile.
din Sandu Hangan, Transformată în muzeu, o fostă închisoare politică devine cu timpul un loc sacru în Școala Memoriei 2013, Fundația Academia Civică, 2014
Sandu Hangan, arhitect, Paris, absolvent al Facultății de Drept din Cluj și al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj, studii postuniversitare la Ecole Nationale Supérieure d’Architecture de Paris, fost elev al Școlii de Vară de la Sighet
