Sava Răilenu: P-ormă, după atâta chin care a fost, suportând atâtea greutăţi, cote, impozite, aşa după cum v-am mai spus, a apărut colectivizarea, la cari nu am aderat. Nu am căzut de acord cu ei. Sub nici o formă. Am zâs: cu riscu’ vieţii, nu mă voi închina lor în nici un fel. Şî aşa am şî făcut. Ei au vinit la poartă la mini, echipa cum era organizaţi ei şî cu conducerea din comună, aşa, au vinit să intre forţat în ogradă. Eu am pus mâna pe-o coasă şî m-am dus la poartă şî le-am spus: „Aveţi curaju’, intraţi! Care intraţi în rază, să n-aveţi pretenţii… câți reuşesc, dobor”.

Daniel Popa.: Când se întâmpla asta?

S.R.: Asta a fost exact în ’57, cu v’o lună di zile înainti de-a se petrece cazu’ rebeliunii.

D.P.: Atunci a început colectivizarea în comuna dumneavoastră? Sau începuse mai de mult?

S.R.: Da, sigur, atunci se începuse.

D.P.: Până atunci fusese întovărăşire?

S.R.: Fusese TOZ, întovărăşâre. Eu n-am făcut parti din TOZ. Particular.

D.P.: Dar alţii au făcut parte din întovărăşire.

S.R.: Daaa, sigur, sigur. Lumea era trecută la TOZ, da’ eu nu m-am trecut nici într-o formă. Săreau piste bucata mea de pământ care o aveam. I-am spus: „Dom’le, asta e proprietatea mea, n-aveţi ce căuta aicia”. Şî, în sfârşit, ei s-au pus, dom’le, şî mi-au distrus cu tractoarele cultura.

…Căuta să ţină discuţii aşa, pi la primărie, adunau oamenii… „Măi oameni buni, uite ce vrem, să facem o întovărăşâre ca să ne vină mai uşor di lucrat pământu’, că o să punem tractoare să are şî… vedeţi că bântuie insecti şî ni-atacă culturili…” – nişte minciuni, cum se cam ştie de către toată lumea. Îs nişte mincinoşi. „Dom’le – zâce –, atacă culturili”. Aista motiv îl puneau, nu spunea că să le vină lor uşor să comaseze pământu’ șî să intre cu tractoru’… Că aşa dacă fiecare om îşi are bucăţâca lui di pământ… altu’ îşi sămăna porumb, altu’ grâu, altu’ floarea soarelui, nu puteau să intre, pentru că-s culturi care să recoltează cu timpu’, fiecare la vremea ei. Șî atunci, ei umbla cu momeli, cum de obicei aşa umbla. Sigur, eu nu am cedat la întovărăşâre, ca să formeze lanţ di culturi. Șî n-am căzut di acord, dom’le. Am pus ce-am vrut eu. Până când a vinit di la Galaţi să mă aresteze pentru că semăn porumb în locu’ di grâu, pentru că acolo era lanu’ lor, șî se videa în mijlocu’ lanului di grâu o bucată di porumb acolo, un hectar care-l aveam, se ştia că-i al meu. Io nu cădeam de acord, dom’le, cu orice forţă. Șî-au vin’t di la Galaţi să mă împacheteze, cum să spun… cu părerea celor din comună, cu conducerea din comună, primaru’… Că ne-a adus cu căruţile di pi câmp, ne-a pus plugu’ în căruţă… Ne-a adus obligat, da. Șî ne-a tras căruțile în faţa primăriei, după care… ne-a dat drumu’ până la urmă.

Da’ ăstea a durat aşa, un timp, cu zdrunceli, mă rog, până când a început forţa colectivizării. Când a început forţa colectivizării şî au vinit să ni forţeze, am spus: „Până aici! De-acum, ce-o vrea Dumnezeu”, că mă gândeam că am cinci copii, nici nu mă mai uitam, întâmplă-se ce s-o întâmpla. Şî aşa după cum v-am spus, dom’le, au vinit să intru, că vă daţi seama ce era, erau vreo treizeci de persoane la poartă… şî eu eram o persoană singură, că lumea fugea şî să ascundea di nu-i găseai, să ducea şî-i căta prin ogradă şî nu dădea di ei… se ascundea oamenii. Şî io am stat la poartă. Nu că o fac pă grozavu’, da’ vă spun sincer, am stat la poartă.

 

Fragment din interviul cu Sava Răileanu (născut la 8 august 1921, Nămoloasa, județul Galați, țăran), realizat de Daniel Popa în 1997, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului sighet, interviul nr. 761 șu publicat în Am ținut de brazda noastră. Împotrivirea la colectivizare în județul Galați, interviuri de Daniel Popa, editori Virginia Ion și Traian Călin Uba, Fundația Academia Civică, 2017