Ediţia a V-a a avut parte de un concurs dificil. Întrebarea a fost “Vreţi să deveniţi oameni politici? Dacă da, argumentaţi; dacă nu, argumentaţi“. Pe cât de incitantă, pe atât de grea, întrebarea a stimulat răspunsuri aproximative, adesea mergând pe lângă obiect. Dar cei 100 de elevi prezenţi (28 din R. Moldova) au avut bucuria unei serii de profesori de excepţie: marele disident anticomunist Vladimir Bukovski, Stephane Courtois (în aceasi calitate de rector), Nicolas Werth, Petruska Sustrova, Anatol Petrencu, Alexandru Zub, Mircea Carp, Marius Oprea şi însăşi organizatoarea şcolii, Ana Blandiana. Ediţia a V-a a avut un caracter deosebit şi prin faptul că, în atmosfera de pătrunzătoare schimburi de idei, au fost compuse în timpul ei două cărţi: “Bukovski la Sighet” (volum de prelegeri, interviuri, dezbateri) şi “Şcoala Memoriei” (prelegerile celor nouă profesori, având ca supliment 45 de răspunsuri la întrebarea de concurs). Cele două cărţi au inaugurat colecţia de “Istorie orală” a Centrului de Studii. O a treia carte publicată de CIMS a fost romanul autobiografic “Şi se întoarce vântul” de Vladimir Bukovski, care împreună cu celelalte, s-a bucurat de o primire de public şi presa excepţională.
De altfel şi cele trei ediţii anterioare ale Şcolii de Vară (mai precis concursurile lor) au produs cărţi: “Exerciţii de memorie” (ed. 2000, premiată la Târgul de Carte “Gaudeamus” Cluj cu premiul “Adrian Marino”), “Exerciţii de speranţă“, “De unde vine extremismul“, “Cum aş vrea să fie familia mea” (2001). Împreună, cele patru cărţi au alcătuit seria “adolescent” din cadrul “Bibliotecii Sighet”, una din cele mai vii prezente din peisajul publicistic al tinerei generaţii.
De altfel, Şcoala de Vară a fost definită de Vladimir Bukovski drept un loc unic din cele pe care le cunoaşte, prin faptul că propune adolescenţilor o privire vie şi fără prejudecăţi asupra istoriei trăite de generaţiile cele mai recente, în afară dogmelor şi rigorilor şcolare.