Cine și cum a realizat Memorialul Sighet
Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1993, în vederea transformării ei în muzeu. Proiectul c
adru a fost propus Consiliului Europei de Ana Blandiana.
Pentru realizarea acestui proiect trebuia pe de o parte organizată strângerea de fonduri (mai ales din partea exilului românesc) pentru reabilitarea clădirii, iar pe de altă parte realizarea unei bănci de date necesare creării muzeului.
Centrul internațional de Studii asupra Comunismului (CISAC), înfiinţat şi condus de Romulus Rusan, încă din 1993, a demarat înregistrările de istorie orală şi colectarea de fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecții de ziare, cărți, manuale, albume, înregistrări de istorie orală, precum și – pe un alt plan – organizarea de ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri între victimele comunismului și istoricii din România și din străinătate, publicarea de cărți, alcătuirea de expoziții, cuprinzând mărturii, studii, statistici și documente privind rezistența anticomunistă și reprimarea ei.
Începând din 20 iunie 1997 (data inaugurării) în fiecare an câteva celule au fost transformate în săli de muzeu, în 2015 fiind oferită publicului ultima dintre ele: ”Elevi în detenție”. (vizitați secțiunea Muzeu. Vizită virtuală pentru un tur complet)
Tot în mai 2015, pe clădirea fostei cazărmi prin care treceau în anii 50 convoaiele de prizonieri și deținuți repatriați din URSS a fost montată de Fundația Academia Civică o placă evocativă.
Prin concurs, alcătuirea proiectului de reabilitare a clădirii fostei închisori transformate în muzeu a fost încredinţată în 1995 firmei UMROL din Cluj (prof. ing. Mircea Mihăilescu), iar execuţia (inclusiv a Spațiului de Reculegere și Rugăciune și a Auditoriului) firmei Stelid din Baia Mare (ing. Raul Stebel). Lucrările – în etape – au durat câțiva ani. Pentru că edificiul, vechi de un secol, era ruinat şi plin de igrasie, a fost nevoie de refacerea totală a fundaţiilor, izolaţiilor, acoperişului, iar pereţii interiori, care oricum fuseseră revopsiţi şi nu mai aminteau perioada anilor 50, au fost văruiţi în alb.
Rezultat al unor cercetări laborioase, fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, întâi într-o formă provizorie, mai apoi definitivă, urmând acum o ordine cronologică, sunt prezentate marile teme ale represiunii comuniste, ale distrugerii statului de drept şi înlocuirii lui printr-o construcţie de tip totalitar.
Din planurile și materialele oferite la București până la ultimul detaliu de CISAC, ”punerea în pagină” a celor 60 de săli și Auditoriul a fost înfăptuită, în cea mai mare parte, de firma Ozana Design (designer Ştefan Popa), restul de firmele Prima Metal (arh. Radu Canciovici şi Ciprian Ionescu), Lime Production (designer Bogdan Dumitrescu), Forum Art (arh. Dan Popovici), Ghildus Design System (designer Alexandru Ghilduş), APGA (arh. Petru Gheorghiu), MB Studio (arh. Matei Marcu-Lapadat şi Octavian Carabela).
În curtea Memorialului, Spațiul de Reculegere și Rugăciune a fost proiectat de arh. Radu Mihăilescu (în urma unui concurs cu 50 de participanți), iar grupul statuar Convoiul Sacrificaților din cea de-a doua curte interoară este opera sculptorului Aurel Vlad.
În Cimitirul Săracilor, altarul cenotaf a fost realizat de maestrul pietrar Constantin Marinete (2008), iar ansamblul Scara Vieții de arh. Ștefan Radocea (2012).
