(25 iunie 1928, București – 6 aprilie 2018, București)
Şerban Papacostea, student şi discipol al lui Gheorghe Brătianu, a fost arestat la 15 martie 1950 în faţa Institutului Francez din Bucureşti. Anchetat la Rahova, a fost condamnat administrativ, a trecut prin Jilava şi a făcut apoi Canalul la Capu Midia.
După „munca de jos”, a reuşit să fie primit în cercetare la Institutul de Istorie, devenind un excepţional specialist în evul mediu.
Director al Institutului de Istorie Nicolae Iorga (1990-2001). Membru al Academiei Române.
Șerban Papacostea: În luna martie 1950 frecventam – ceea ce făceam de ani de zile, de pe când eram licean – Institutul Francez și Biblioteca Institutului Francez de pe Bulevardul Dacia, când autorităţile noastre, foarte probabil la un semnal de la Moscova – spun aceasta pentru că Războiul Rece cunoscuse o intensificare, o agravare puternică în această vreme – au hotărât să închidă institutele străine, bibliotecile, să curme şi această legătură între România şi Occident. Nu au făcut-o pe cale legală, nu au putut pentru aceste biblioteci funcţionau pe baza unor angajamente internaţionale, a unocr convenții internaționale. Au găsit o formulă mai simplă, au arestat la întâmplare oameni care ieşeau din aceste institite, au făcut acest lucru timp de 2-3 zile până şi-au făcut … Au speriat lumea aşa. Institutele n-au fost închise legal, au funcţionat dar nu se mai ducea nimeni.
Şi ne-am trezit, vorbesc la plural pentru că ne-am trezit vreo 30-40 de persoane în localul Securităţii de la Rahova… Pe urmă am avut peripeţii, de acolo majoritatea am ajuns la Jilava, de la Jilava la Canalul Dunărea Marea Neagră… fără judecată/ Era sistemul acesta adoptat de la sovietici, condamnarea de către MAI pentru atitudine necivică, pentru parazitism, pentru mai ştiu eu ce alte motive. MAI avea dreptul să condamne administrativ între 6 luni şi doi ani, termene care n-aveau de fapt nici o relevanţă, nici o însemnătate, pentru că se puteau prelungi, prescurta după bunul plac…
Şi am ajuns la Canal, deşi suferind de o gravă infirmitate din copilărie, am avut o scolioză foarte pronunţată care s-a descoperit în ultimul moment. Timp de cinci ani de zile am stat într-un corset de ghips, alternativa fiind o operaţie care şi atunci şi azi e încă foarte periculoasă, sigur cu implicaţii existenţiale majore. Medicul mi-a indicat ce pot face şi ce nu pot face, între altele nu mişcări bruşte şi nu eforturi fizice mari pentru că risca să se redeclanşeze procesul.
Mihaela Udrescu: Numai bun pentru Canal.
Șerban Papacostea: Exact. Unde, norma de la început a fost – după ce ne-au anunţat că „avem gloanţe pentru toţi” – norma era de săpat, încărcat în roabe şi transportat pe o colină patru metri cubi pe zi, pământ uscat care trebuia întâi zdrobit cu târnăcopul. Condiţii de infern.
Fragment dintr-un interviu cu Șerban Papacostea realizat de Mihaela Udrescu in februarie-martie 2002, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1470
TINERI „PRIMEJDIOŞI”
În anul 1950, Securitatea a arestat la ordinul Anei Pauker peste 300 de studenţi şi absolvenţi care frecventaseră Biblioteca Franceză, unde găseau cursurile necesare. O parte au fost eliberaţi, dar exmatriculaţi, iar alţii (mai ales cei cu „origine nesănătoasă”) au fost duşi la Canal. Erau acuzaţi, în cel mai bun caz, de „parazitism social”, dar, de fapt, fuseseră încadraţi în prevederile decretului 6 din ianuarie 1950: „cei ce primejduiesc sau încearcă să primejduiască orânduirea socială…”
Gândirea liberă era într-adevăr o primejdie pentru comunismul care fusese impus cu forţa… mulţi din acei tineri au murit în detenţie, unora nici nu li se cunoaşte mormântul. Pe alţii i-au strivit tacticile de „reeducare” de la Peninsula. Unii supravieţuitori au reuşit totuşi să-şi refacă viaţa. Parcurgând calvarul „muncii de jos”, au fost, într-un târziu, reintegraţi în societate. Cu deosebirea că n-au avut voie niciodată să predea la o catedră, pentru a „nu influenţa” tineretul.
din expoziția Canalul Dunăre-Marea Neagră, un cimitir programat, expoziție a CISAC, 2009, curator Romulus Rusan
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie
© CISAC, Memorialul Sighet
