Intrată în războiul Națiunilor Unite cu 19 zile înaintea încheierii armistițiului, România a contribuit la efortul aliat cu 25 mari unități (16 divizii infanterie, o divizie munte, două divizii cavalerie, o divizie blindate, cinci brigăzi mixte), un corp aerian (30 escadrile de aviație cu 240 aparate de zbor), un regiment de apărare antiaeriană cu 14 baterii și marina (71 nave, 28 baterii, șase batalioane și două școli militare). Timp de 260 de zile, armatele române au purtat 16 mari bătălii, au eliberat 3.831 de localități și au capturat 103.214 prizonieri. De subliniat că trupele române au obținut aceste rezultate prin mijloace proprii, fără nici un ajutor extern. România a pus la dispoziție și sub controlul Înaltului Comandament Sovietic toată rețeaua de căi ferate (7.986 km), ca și tot materialul rulant pe care îl poseda la 12 septembrie 1944 (52.614 vagoane și 2.377 locomotive). Unitățile căilor ferate și drumurilor au intervenit în totalitate și în mod unitar pentru crearea și menținerea continuității transporturilor. În această perioadă, atelierele căilor ferate au consacrat reparațiilor și amenajării vagoanelor și locomotivelor 80% din capacitatea lor de muncă. Conductele de petrol au fost puse la dispoziția Armatelor Sovietice, iar 92% din flota fluvială și maritimă a fost afectată transporturilor aliate. Rețeaua telefonică și telegrafică românească – 20.000 km – a fost utilizată în proporție de 70%. La sfârșitul războiului, o bună parte din materialul rulant românesc – 23.000 vagoane, 322 locomotive și opt automotoare – se afla în afara granițelor statului național.
(Valeriu Florin Dobrinescu, „România și organizarea postbelică a lumii: 1945-1947”, Editura Academiei, 1998)
