Daniel Popa.: Cum a fost executat? Cum au tras în el? De aproape? De departe?
A.D.: Dă la o 100 dă metri, poati 50… Di undi să știu eu câți o fost! Acolo tăți o tras că nu fie victimă unu’… Acu, care l-o nimerit nu știu! Și l-o nimerit direct aici! I-o spart arcada acilea.
Silvia Druțău.: Și cu mașina care l-o dus pă el, o vinit acolo, la tata acasă, și i-o încarcat pă toți. Frati-miu era dă doi ani, soră-mea dă paișpe… Și mama, și tata… (plângând) I-o încărcat pă mașină… Și eu meream acolo la ei ca să merem undiva, la scos dă cânipă dân apă… Și eram cu copilu’ în brațe și nu puteam mere. Și unu’ ce stătea lângă mașină să tăt uita. Și eu n-am intrat, că mă ducea și pă mini până-i lumea… Și m-am băgat la un vecin. Când mă vedi vecinu’ că vreau să merg pân curte pă la el: „Nu ti duce!”. Că eu am gândit că o vinit să colecteze porcii. Și o vinit mașina neagră… Amu nu știai pă care să-aleji, după porci or după oamini, că nu-i vedeam pă ei vinind la mașină, că era atuncea numa’ sosită mașina. Și m-am băgat la vecinu’ cela. Și zâce cătră mini: „Nu ti duce, că ti duce și pă tini dacă meri!”. Eu eram cu copilu’ în brațe. „Te duce și pă tini. Stai aci până mere mașina!” Și am stat cu ei.
Și ne-am dus apoi… Și era tăti, și haini încărcati, ce-or putut lua… Și să dusă cu ei… Și ieșii la uliță. Și nu ca de când povestesc aci, veni un om, un vecin d-aci: „Ce faci, Silvie?”. „Stau aci! Undi-ai fost?”, zâc cătră el. Zâce: „La baciu’ Gheorghe să facă groapă la frati-tău!”… (plângând) „La baciu’ Gheorghe să facă groapă la frati-tău!” „Dar undi-i el?”, zâc io. Zâce: „Îi pușcat colo, în câmp, la vali!”. Și apoi, o vinit el și soră-mea cealaltă… Și nu mai știu cum o fost, numa’ o mătușe, sora tatii, stătea colea păste drum dă la Sfat, s-o dus și-o prins caii, și l-o pus în căruță, și l-o dus la groapă. Da’ n-a fost groapa dă jumătate dă metru, atâta se vedea omu’ din ea. Și zâc cătră un militar d-acela: „Domnule, da’ făceți-i o groapă așe, în păreti, și nu țâpați brușii chiar pă el!”. „Nu să poati!”, zâce. „Da’”, zâc, „lăsați-l și-l îngropăm noi!” „Nu să poati!” Și atunce scoasă o hârtie și o ceti: că în termen dă două ore după execuție să fie înmormântat. Așa o fost înmormântat că mâni zî și poimâni, după ce s-o strâcat, s-aduna muștili păste mormânt. Și numa’ bornăia niște bongari d-aceia care s-adună după mortăciune. Așe și-o bătut joc dă el! Și-o vinit mătușa aceea, sora tatii… Și ea o fost opt luni la pușcărie. O vinit și i-o dus un cearceaf, că am trimăs io acasă să-i ducă un cearceaf ciniva… Și-o vinit ea și nu l-o lăsat să puie un cearceaf pă el. Și când o țâpat brușii pă el, pământ, atunce nu mai știu cum o fost! Când am auzât că pică brușii pă el, așe mi-am luat mânili dă pă el! Și nu mai știu! Știu că am căzut jos! Ce-o mai fost Dumnezeu mai știe! Numa’ știu că mâni ne duceam, poimâni, tătă zâua m-am dus… Și numa’ așe mirosa, a om mort adică. Și tăt am pus pământ, și tăt am așezat. Aveam un câini. Și stătea acolo cu el, și zî, și noapte. Și n-o făcut la nimini niciun rău! N-o bătut pă nimini.
Fragment din interviul cu Silvia și Alexandru Druțău, realizat de Daniel Popa la 20 iulie 1996, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 463 și publicat în Nu poate trăi țăranu’ fără pământ. Revoltele țăranești din Arad și Bihor (vara anului 1949), editor și studiu introductiv: Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2017
