n. 15 iunie 1926, București
funcționară
A fost arestată la 18 noiembrie 1952 fiind acuzată de ”crimă de înaltă trădare”.
Judecată într-unul din procesele Bisericii Catolice (lotul Vladimir Ghika – Hieronymus Menges), a fost condamnată, prin sentința nr. 1234/1953 a Tribunalului Militar București, la 18 ani muncă silnică pentru ”înaltă trădare”.
Încarcerată la Jilava, Miercurea Ciuc și Dumbrăveni. A fost eliberată la 14 aprilie 1964.
Sora Clara Laslău: La un moment dat, în ’54, ne-a băgat pe noi la „secret”, pentru patru luni. Când se schimba situaţia din afară, pe cele cu pedepse mari ne băga la „secret”. Şi atunci, am ajuns toate cu pedepse mari împreună. N-aveam voie să lucrăm patru luni. În perioada asta, ne-a scos o singură dată la plimbare… Doamna Montani era o franţuzoaică care dormea cu mine în pat, că dormeam câte două în pat, şi se acoperea cu pătura mea…
(…) Şi, într-o noapte, vine o percheziţie şi ne scoate… Eu ce-am făcut? Saltelele erau de paie şi erau cusute cu sfoară aşa, cusute cu mâna, mai rar. Atunci, am tras puţin sfoara aceea, am făcut o găurică în cusătură şi am pus rozariul înăuntru, într-un săculeţ în paie, ca să pot să-l găsesc, şi am tras sfoara la loc şi nu se vedea. Şi ne-a scos la percheziţie noaptea. Trebuia să ieşim numai în cămaşă de noapte, pe sală şi să fim cu mâinile puse deasupra capului aşa, cu mâinile goale.
Ne-au făcut percheziţie pe toată pielea şi, pe urmă, ne-a dus câte una înăuntru, şi miliţiencele ne-au percheziţionat pe fiecare la patul ei şi ne întrebau: „Răspunzi de ceea ce găsesc aici?” „Da, răspund.” Atunci, am cerut să mi se percheziţioneze întâi paltonul, pentru că mi-era frig şi eram bolnavă. Mi-a dat paltonul, apoi a căutat peste tot în bagaje, tot ce era acolo, şi, sigur, nu a găsit nimic. Când ne-a scos pe sală, patul meu era în fundul camerei, eram ultima care a ieşit, şi acuma eram prima în coloană, în faţa uşii, cu franţuzoaica, care era cu mine în pat – madame Montani. Şi îmi zice ofiţerul politic: „Ei, dumneata eşti cea care crezi în Papă?” Zic: „Eu nu cred în Papă, cred în Dumnezeu, dar Papa este locţiitorul lui Cristos pe pământ”. Şi zice: „Dumneata faci propagandă”. Zic: „N-am făcut propagandă. N-am făcut nicio propagandă, domnul ofiţer. Eu am făcut rugăciune, şi mi s-a spus la proces că rugăciunea nu este interzisă, e permisă”. Apoi spune doamnei Montani: „Dă-mi papucul!” (o informatoare dăduse informații că rozariul ar fi ascuns în papucul Silviei Montani, n.ed.) Doamnă, cum eram noi în faţă acolo, şi uşa era deschisă la dormitorul nostru, aruncă pantoful din picior înăuntru. Amândoi pantofii i-a arătat.
Şi nu era rozariul acolo.
Şi ofiţerul a căutat şi, sigur, n-a găsit nimica. Şi n-a găsit nimica nici la mine, sigur.
Acuma, după ce ne percheziţionează pe toate, ne bagă în celulă. După ce ne bagă în celulă, eu am scos imediat rozariul de acolo din saltea. Simţeam nevoia să-l ţin la mine. L-am scos de acolo şi l-am pus… aveam un şnuruleţ… ceva, o agăţătoare la haină, şi l-am pus acolo. Nu durează mult, iarăşi apare la percheziţie, cu tot bagajul. Am luat tot bagajul şi ne duce iar acolo, pe coridor. Se duc şi desfac toate saltelele şi caută în saltele. Eu scosesem rozariul din saltea. Nu găsesc nimica. Ne bagă iarăşi în cameră. După ce ne bagă în cameră, nu ştiu cum aveam eu o presimţire, bag iarăşi rozariul în saltea, acolo unde ştiam. Nu durează mult că iarăşi ne scoate cu tot bagajul, de data asta jos, în curte. Ne scoate cu tot bagajul în curte, şi saltelele rămân sus. Ne ducem în curte, ne percheziţionează personal aşa, pipăit, n-au simţit nimica. Şi caută în bagaj, amănunţit. Nu au găsit nimica, deci „păsărica” a rămas mincinoasă. Spuneţi dacă nu e mâna lui Dumnezeu!
Fragment dintr-un interviu cu sora Clara realizat de Aurora Sasu, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, fond „Aurora Sasu”, interviul nr. 1328, interviu în curs de publicare la editura Fundației Academia Civică (editor Virginia Ion)
Aristina Pop Săileanu: Îmi amintesc că într-o dimineață… în aprilie, mi se pare în 13 aprilie, am auzit cum se deschid celulele, zăvoarele acelea grozave, și au ajuns și la noi. A apărut ofițerul de serviciu, era cu gardianca și cu asistenta medicală, și au chemat pe una dintre noi, pe Silvia Montani, iar ea, săraca, după ce s-a întors n-a putut să zică nimic. Era atât de emoționată că, săraca de ea, nu știa ce să facă. Abia după vreo cincisprezece minute a spus: „Fetelor, plecăm acasă!” În sfârșit. Și au început să ne cheme pe fiecare.
Din Aristina Pop Săileanu, “Să trăiască partizanii până vin americanii!” Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate. Interviu de Liana Petrescu. Postdocumentare, aparat critic Virginia Ion. Editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2008
***
Procesul lotului ,,Menges-Ghika” a avut loc în toamna anului 1953. Din grupul care a fost adus în fața instanței făceau parte ordinarii diecezani Hieronimus Menges, Egon Xaveriu Haider, Francisc Augustin şi monseniorul Vladimir Ghica.
În baza sentinței nr. 1234/24 noiembrie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial București 12 persoane au fost condamnate pentru ,,spionaj în favoarea Vaticanului”.
Condamnările primite:
pr. Hieronimus Menges – 20 ani;
Montani Silvia – 18 ani;
Placa Silvia – 18 ani;
Florei Luci – 15 ani;
pr. Asaftei Andrei – 12 ani;
pr. Haider Xaveriu – 8 ani;
Kastel Elisabeta – 10 ani;
pr. Godo Mihai – 10 ani;
pr. Augustin Francisc – 5 ani;
pr. Gunciu losif – 6 ani 11;
pr. Ghika Vladimir – 3 ani;
pr. Chira Cornel – a decedat in perioada anchetei
informațiile despre procesul lotului Menges-Ghika sunt preluate din articolul lui Emanoil Cosmovici, Mărturia Pr. Hieronymus Menges despre Monseniorul Vladimir Ghika la Uranus și la Jilava (1952-1954)
