După ce am descoperit micul oraș Sighet (era în iunie 1999, n. ed.), mi-am spus că nu este doar capătul Europei, ci este chiar capătul îndepărtat al Estului Europei. Am descoperit situația cam deplorabilă a orașului, cu străzi proaste, cu clădiri neîntreținute și m-am întrebat: „Dar ce caut eu de fapt aici?” În aceeași notă, nu vedeam prea multe mașini, mai mult căruțe. Și iar m-am întrebat: „Dar ce caut eu de fapt aici?”
Am ajuns până la urmă la hotelul din centrul Sighetului și am văzut mult mai multă agitație acolo. Apă nu era în hotel decât 10 minute dimineața și 10 minute seara. „Dar ce caut eu de fapt aici?”
După aceea am ajuns la Memorial și a fost un moment de stupoare când am descoperit închisoarea, spațiul de reculegere și rugăciune, curtea, statuile din curte. Apoi am intrat în sala de conferințe și am descoperit englezi, germani, cehi, polonezi, americani, toți făcându-mă să-mi pun, iar și iar, aceeași întrebare: „Ce face toată lumea asta aici, la capătul Europei?” Incredibil!
Și astfel mi-am dat seama că aici se întâmpla ceva cu totul deosebit, aproape miraculos. Mi-au fost prezentați elevii primei școli de vară, care erau ceva mai puțini decât în anii următori. La doar cinci minute de la intrarea în sala de conferință, am făcut cunoștință cu unul dintre participanții la Școala de Vară, pe care îl văd și acum, aici. Nicolae Drăgușin era elev de liceu atunci și mi-a adresat o întrebare: „Domnule Courtois, puteți să-mi explicați diferența de interpretare a totalitarismului între Raymond Aron și Hannah Arendt?” Am fost atât de stupefiat de o asemenea întrebare într-un astfel de loc încât am fost incapabil să răspund. Mi se părea că se întâmplă din ce în ce mai multe lucruri bizare în acest loc. Luat prin surprindere, am acceptat titlul de rector al Școlii de Vară din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, un titlu foarte pompos, recunosc, dar, în fapt, rolul meu adevărat a fost să impun un pic de disciplină bolșevică în mica anarhie românească: în primul rând, să încep cursurile la timp, să mă asigur că se vor și termina la timp, pentru ca elevii să poată să ia cina, și să limitez discursurile oratorilor, care uneori, ca și în alte părți, sunt interminabile.
Dar, în primul rând, această școală de vară a fost de-a lungul anilor o formidabilă experiență umană. Pentru sutele și sutele de elevi care au trecut prin această școală, dar și pentru toți conferențiarii și toți cei care s-au implicat în organizarea acestei școli de vară.
(…) Aș vrea să insist asupra următorului aspect care reprezintă, după părerea mea, marea forță a Memorialului și a Școlii de Vară: relația fundamentală dintre memorie și istorie. Trebuie să amintesc – pentru că nu trebuie să le confundăm – că istoria și memoria sunt două moduri complet diferite de acces la cunoașterea trecutului. Memoria este identitatea – știți foarte bine că cine și-a pierdut memoria, și-a pierdut, din nefericire, și identitatea, ceea ce poate fi valabil atât pe plan personal, cât și pe plan colectiv –, în timp ce istoria este un proces de cunoaștere: trebuie să înveți, să studiezi, să analizezi. Dar dacă sunteți preocupați numai de memorie, neglijând istoria, sau sunteți preocupați numai de istorie, neglijând memoria, cred că ați ratat ținta, adică nu faceți o muncă ce le-ar putea permite tinerilor să sesizeze cu adevărat ceea ce s-a întâmplat, să înțeleagă, să asimileze și să tragă propriile lor concluzii. Pentru că în cele din urmă este important ca fiecare tânăr, fiecare individ să poată trage propriile sale concluzii pe baze solide.
din Școala Memoriei 2013, editor Traian Călin Uba, Fundația Academia Civică, 2014
Stéphane Courtois, istoric, director de cercetare la CNRS Paris, profesor la Institutul Catolic de Înalte Studii (ICES), La Roche-sur-Yon, membru al Consiliului Științific al Centrului de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet și rector al Școlii de Vară de la Sighet (2001-2014). Autor a peste 30 de lucrări consacrate comunismului și fenomenului totalitar. Cofondator și director al revistei Communisme; editor al unor importante colecții despre comunism la mai multe edituri franceze (Seuil, Le Rocher, Cerf, Vendémiaire). Cărți (selecție): Lenine, L’invention du totalitarisme, Perrin, 2017, Démocratie et révolution. Cent manifestes de 1789 à nos jours (dir.)(coll.), Cerf/Presses universitaires de l’Institut catholique d’études supérieures, 2012, Le Bolchevisme à la française, Fayard, Paris, 2011, Sortir du communisme. Changer d’époque en Europe (dir.), Paris, Presses universitaires de France, Paris, Communisme et totalitarisme,, Perrin, Paris, 2009,. Coordonator și editor Le Livre noir du communisme. Crimes, terreur, répression (Cartea Neagră a Comunismului. Crime, teroare, represiune), Robert Laffont, 1997, volum tradus în 26 de limbi limbi și vândut în peste 1.000.000 de exemplare (prima traducere a apărut în limba română, Fundația Academia Civică & Humanitas, 1998).
