Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței susține proiectul CER – casa Elisabetei Rizea din Nucșoara.
Proiectul își proopune transformarea casei familiei Rizea din Nucșoara în casa memorială Elisabeta Rizea.
Mai multe detalii despre proiect și despre cum poate fi sprijinit găsiți aici
O casă memorială în Nucşoara este foarte necesară şi nu va fi doar o casă a Elisabetei Rizea, ci a întregii mişcări de rezistenţă din munţi, un loc în care tinerii vor cunoaște istoriile luptătorilor şi vor afla repere de viaţă, îşi vor regăsi mândria şi se vor întreba dacă ei ar fi putut să stea lângă Elisabeta Rizea, lângă ceilalţi membri ai Haiducilor Muscelului. Tinerii trebuie să-şi cunoască trecutul, trebuie să afle mecanismele totalitarismului, formele de manipulare din comunism pentru ca să nu repte greşelile trecutului şi să înveţe să judece cu propria lor minte, feriţi de influenţele şi manevrele politice şi nu numai ce se vor manifesta cu siguranţă asupra lor în viitor. Iată cum o Casă Memorială Elisabeta Rizea va putea oferi pârghiile devenirii lor ca oameni liberi, demni și independenţi.
I. CE ÎNSEAMNĂ CER?
PROIECTUL CER a început în 2019 și are patru etape:
- Consolidare/restaurare casa;
- Corp administrativ/ primire oaspeţi (nou);
- Corp multifuncţional (nou);
- Amfiteatru de vară şi foişor
- CARE ESTE STADIUL LUCRĂRILOR?
Până în iunie 2022 s-au realizat:
- lucrări de drenaj în curtea casei.
- stabilizarea temeliei casei prin lucrări specifice.
- construirea unei anexe din lemn pentru bucătărie şi baie.
- construirea unei magazii de lemn şi refacerea fostei bucătarii lipită de spatele casei, tot din lemn.
- înlocuirea lemnăriei prispei, a stâlpilor din lemn care erau extrem de deterioraţi.
II. CE VOM FACE CU BANII DIN CAMPANIE?
Lucrarea cea mai urgentă din 2023 este refacerea acoperişului. În 1931 când a fost construită casa, aceasta a fost acoperită cu ţiglă de Jimbolia. La lucrările de restaurare a participat o echipă de meşteri maramureşeni care a muncit şi la Muzeul Goleşti de lângă Piteşti. Aceştia au apreciat că prispa casei se putea dărâma oricând, nici Crăciunul nu ar mai fi prins-o . ,,O mai ţineau doar rugăciunile !’’ Faza următoare este restaurarea faţadei.
Sumele obţinute din această campanie vor acoperi costurile pentru refacerea lemnăriei acoperişului şi montarea ţiglei de Jimbolia precum şi pentru restaurarea faţadei.
III. CINE VA FOLOSI BANII OBŢINUŢI CU AJUTORUL DUMNEAVOASTRĂ?
Donaţiile vor intra în contul Asociaţiei Elisabeta Rizea, înfiinţată de Bogdan Vârvoreanu, strănepotul lui Gheorghe și Elisabeta Rizea.