(30 decembrie 1895, Răchițele, Cluj – 15 decembrie 1951, mort în munţi)
Ţăran
În perioada 1949-1951 a fost liderul grupului de rezistenţă care i-a purtat numele, din zona Răchiţele.
Prin sentinţa nr. 687/1 septembrie 1950 a Tribunalului Militar Cluj, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, în contumacie.
În decembrie 1951 s-a sinucis pentru a nu fi capturat de autoritățile comuniste (sau – potrivit altor surse – a fost împușcat într-o luptă cu trupele de Securitate)
citește și
***
Grupul Teodor Şuşman
A fost unul dintre cele mai longevive grupuri, activând în regiunea Huedinului. Iniţiatorul său a fost Teodor Şuşman, un ţăran înstărit din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, Şuşman senior a luat calea munţilor în august 1948, alături de fiii săi Teodor, Visalon şi Traian. Alături de ei s-au mai aflat în diferite perioade Ioan Popa zis Ciota, Ioan Bartoş, Gheorghe Mihuţ, Mihai şi Lucreţia Jurj etc.
Zona de acţiune a grupului s-a extins, circulând între Huedin şi Munţii Bihariei. Pentru a supravieţui, partizanii stăteau în timpul verii în munţi, iar în timpul iernii se dispersau, găsindu-şi adăpost la susţinătorii lor în diverse localităţi. În anii 1950-1954 partizanii s-au implicat în acţiuni care au iritat autorităţile, împotriva lor fiind trimise efective importante de Securitate. Numeroşi localnici au fost forţaţi să devină informatori, cu scopul de a contrabalansa susţinerea de care se bucura Teodor Şuşman.
Autorităţile au luat măsuri împotriva familiilor rămase în sate. Spre exemplu, familia lui Teodor Şuşman a fost practic distrusă: soţia a murit datorită torturilor la care a fost supusă şi a unei boli netratate, unii din copiii săi au devenit fugari, în vreme ce alţii au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi şi închişi sau deportaţi. Represiunea brutală şi extinsă a Securităţii asupra familiei şG asupra consătenilor săi din Răchiţele l-au determinat pe Teodor Şuşman senior să se sinucidă în decembrie 1951.
Pentru a supravieţui mai uşor, în 1952 partizanii s-au împărţit în două grupuri: unul a fost format din Mihai şi Lucreţia Jurj împreună cu Roman Oneţ, iar un altul din fraţii Teodor junior şi Visalon Şuşman. Primul a fost lichidat în iulie-august 1955 (Mihai Jurj a murit în urma rănilor, în vreme ce Roman Oneţ a fost condamnat şi executat, Lucreţia Jurj fiind şi ea prinsă şi încarerată), iar cel de-al doilea în februarie 1958 (fraţii Şuşman au refuzat să se predea în momentul în care au fost înconjuraţi de Securitate, preferând să ardă de vii). Susţinătorii lor au făcut cunoştinţă din plin cu inumanele metode ale Securităţii şi au umplut Gulagul românesc.
text de Dorin Dobrincu pentru prezentarea grupului Șușaman, Muzeul Sighet: Sala 48 – Rezistenţa anticomunistă în munţi
