Home » Română » Memorial » Evenimente » Thierry Wolton, conferință Cauzele succesului comunismului în secolul XX, 12 decembrie

Thierry Wolton, conferință Cauzele succesului comunismului în secolul XX, 12 decembrie

Marți, 12 decembrie, ora 16.30,
în sala Media a Teatrului Național București
a avut loc conferința Cauzele succesului comunismului în secolul XX
susținută de THIERRY WOLTON

Eveniment organizat de Fundația Academia Civică-Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel

 

Thierry Wolton este prezent în aceste zile în România la invitația Fundației Academia Civică – Memorialul Sighet

Luni, 11 decembrie, Thierry Wolton a fost la Facultatea de Științe Politice a Universității din București unde a vorbit despre Memoria comunismului: de ce atâta amnezie?
Iar miercuri, 13 decembrie, la ora 18, în sala Ferdinand a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași Wolton va vorbi despre Dificila memorie a comunismului. 100 de ani după Revoluția din octombrie 1917.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Thierry Wolton

Jurnalist la  Libération (1975-1979) și Le Point (1982-1987), Thierrry Wolton a devenit pe parcurs unul dintre acei ziariști care, în timp, s-au adăugat istoricilor și eseiștilor francezi preocupați de problema comunismului și a metodelor sale de subversiune.

Wolton s-a remarcat prin lucrările sale de referinţă privind influenţa sovietică în Occident, fiind autorul a peste douăzeci de lucrări consacrate relaţiilor internaţionale, istoriei ţărilor comuniste şi politicii franceze.

La începutul anilor 90 a avut acces la documente din arhivele PCUS de la Moscova. Pe baza acestei documentări a publicat în 1993 cartea Le Grand Recrutement (Marea recrutare).

În 1999 îi apare volumul Rouge-brun. Le mal du siècle (Roşu-brun, răul secolului), o analiză comparată a celor două totalitarisme ale secolului XX, volum publicat în 2001 în limba română de Fundaţia Academia Civică, în versiunea Micaelei Slăvescu, editor Romulus Rusan, cu o prefață de Stephane Courtois.

În 2005 a publicat cartea Quatrième guerre mondiale, iar trei ani mai târziu Le KGB au pouvoir, le système Poutine (versiunea română KGB-ul la putere, sistemul Putin, Humanitas, 2008).

În 2010 a încredințat spre publicare Fundației Academia Civică – editor Romulus Rusan – volumul De Gaulle și Moscova (traducere Denisa Oprea), un studiu despre încercările președintelui istoric al Franței de a realiza o lume fără hegemonii.

Alte lucrări : Le KGB en France, 1986 (versiunea română KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992), Les Visiteures de l’ombre, 1990, La France sous influence,1997, L’Histoire interdite,1990.

În 2015, la editura Grasset au apărut primele două volume (Călăii, Victimele) din O istorie mondială a comunismului, remarcabilă radiografie a regimurilor comuniste, rezultatul a peste 10 ani de cercetare. Cel de-al treilea volum (Complicii) al trilogiei a fost publicat în octombrie 2017.

În noiembrie 2017 Wolton a primit premiul Jan Michalski pentru O istorie mondială a comunismului.

 

Thierry Wolton este un vechi prieten al Memorialului Sighet, acceptând să facă parte din Consiliul Științific al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului al Memorialului și fiind în mai multe rânduri conferențiar la Școala de Vară de la Sighet.