Uliana Ţăran
(1937-2013)
deportată împreună cu familia din satul Cimișeni, raionul Criuleni în Siberia
Am fost ridicaţi noaptea cu toată familia, au venit soldaţi cu arme şi câini. Cu ei era şi un consătean de-al nostru care le-a arătat casa. Cei veniţi ne-au spus că nu avem voie să trăim aici şi că trebuie să plecăm şi că înapoi nu vom reveni niciodată.
Eu aveam doar 12 anişori, ne-au dus în vagoane de cărbune, eram peste de 30 persoane în vagon, ne dădeau câte o căldare de apă când considerau necesar, peste patru zile ne-au dat şi peşte sărat, alterat, dar apă nu ne dădeau. Norocul nostru a fost că în noaptea de pomină am reuşit să luam cu noi un sac cu făină.
Cu trenul am mers vreo trei săptămâni, mulţi oameni au murit de foame şi disperare în drum. Cei morţi erau aruncaţi din vagoane direct în câmp.
Familia noastră a fost dusă în regiunea Irkutsk. Condiţiile de trai erau foarte grele, nu aveam condiţii elementare – nici chiar pe ce să dormim.
În Siberia nu am mers la şcoală. Când am crescut puţin lucram la tăiat pădure împreună cu ceilalţi membri ai familiei, lucram pentru 1 kg de pâine, apoi au început să ne dea şi nişte cartofi îngheţaţi. Uite aşa am trăit.
Iniţial, populaţia băştinaşă ne trata ca pe nişte duşmani, cu timpul s-au convins că suntem la fel de nenorociţi ca şi ei.
După moartea lui Stalin, când am revenit la baştină, cei de pe loc nu ne-au întors nimic, am început totul de la zero.
Fragment dintr-un interviu cu Uliana Țăran realizat de Mariana Țăranu în 2012 (arhiva personală a dnei Mariana Țăranu)
***
În 6 iulie 1949 a avut loc cel de al doilea val de deportări din Basarabia.
Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ „Iug” (în românește Sud), constituind cea mai mare deportare a populației basarabene. Arestările s-au făcut noaptea de către soldații sovietici aduși în sate cu mașinile și care au fost ghidați de localinici.
Cei care au încercat să scape de deportare fugind au fost împușcați.
Familii întregi cu copii, cu bătrâni au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite, fără a li se permite să ia nimic cu ei, și duși în diferite regiuni ale Siberiei. Mulți dintre cei deportați nu au mai revenit în patrie, unii au fost împușcați pe drum, alții au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949 au fost deportate în Siberia 11293 de familii ceea ce reprezintă în jur de 36000 de persoane
