În numărul din 11 februarie 2011 al publicaţiei britanice “The Times”, istoricul Dennis Deletant a publicat un necrolog al disidentului Vasile Paraschiv, care a murit vineri, 4 februarie 2011.
Necrolog apărut în ziarul britanic The Times,
la 11 februarie 2011, semnat de istoricul Dennis Deletant
Vasile Paraschiv
Disident român torturat, bătut şi internat în spitale de psihiatrie pentru că a atras atenţia asupra abuzurilor contra drepturilor omului în timpul regimului lui Ceauşescu
Născut la 3 aprilie 1928, a decedat la 4 februarie 2011, în vârstă de 82 ani
Cazurile de opoziţie făţişă împotriva sistemului comunist în România nu au fost numeroase şi nici unul dintre ele nu a pus în pericol regimul. Cu toate acestea, a-l cunoaşte pe Vasile Paraschiv a însemnat a înţelege forţa spiritului uman în faţa oprimării. Unul din puţinii disidenţi români care s-au împotrivit deschis regimului lui Nicolae Ceauşescu, între 1979 şi 1989, Paraschiv a fost torturat de Securitate şi internat în spitale psihiatrice în mod repetat. Totuşi el a continuat cu fermitate să facă cunoscute abuzurile contra drepturilor omului în România.
Publicul românesc, în marea lui majoritate, a aflat abia după revoluţia din 1989 de existenţa lui Paraschiv, Ceauşescu reuşind sa ascundă poporului cazurile de opoziţie individuală din ţără. Suferinţele la care a fost supus Paraschiv au devenit ştiri jurnalistice de prima pagină în 2008, când el a refuzat să accepte Steaua României, cea mai înaltă decoraţie a ţării, de la Preşedintele Traian Băsescu, cu cuvintele: “Sunt obligat să refuz această decoraţie de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până astăzi, împotriva cărora am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”.
Vasile Paraschiv s-a născut în 1928 în satul Ordoreanu, la nord de Bucureşti, într-o familie de ţărani şi a cunoscut sărăcia de la vârstă fragedă. În 1940 a plecat de acasă la Bucureşti unde a găsit de lucru ca vânzător într-un magazin. În 1946 a fost angajat pe un post similar la una din noile cooperative alimentare cu preţuri reduse create de Partidul Comunist pentru muncitorii din industria Capitalei, iar în timpul liber a distribuit tipăriturile de propagandă ale partidului comunist. A devenit membru de partid în luna noiembrie 1946. După ce a terminat serviciul militar, a fost admis la Şcoala Tehnică de Telecomunicaţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1958, fiind repartizat ca tehnician de telecomunicaţii. În acest domeniu a lucrat în câteva întreprinderi de stat, dar nemulţumirea sa crescândă faţă de structurile interne ale regimului Ceauşescu l-au făcut să îşi anunţe intenţia – la o şedinţă de alegeri la fabrica unde lucra în 1968 – de a ieşi din Partidul Comunist Român. Autorităţile au făcut presiuni asupra lui pentru ca să-l convingă să-şi schimbe hotărârea, şi nereuşind, l-au arestat fără nici o acuzaţie în 1969 şi l-au internat timp de cinci zile într-un spital de psihiatrie din Urlaţi, la circa 60 km de Bucureşti.
În 1971 Paraschiv a trimis o scrisoare Comitetului Central al Partidului propunând îmbunătăţiri în organizarea consiliilor muncitoreşti. Reacţia Comitetului Central a fost de a-l aresta şi trimite din nou într-un spital de psihiatrie unde a fost ţinut câteva luni. După eliberare Securitatea l-a pus sub supraveghere continuă, iar în 1976 a descoperit la el copia unei scrisori pe care, împreună cu un prieten, Alexandru Ungureanu, o trimisese postului de radio Europa Liberă, şi în care trecea în revistă încălcările drepturilor omului de către regim. Paraschiv a fost internat din nou într-un spital de psihiatrie, de data aceasta la Voila, lângă Câmpina.
În luna februarie 1977 scriitorul Paul Goma a adresat celor 35 state semnatare ale Actului Final de la Helsinki şi participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Belgrad, o scrisoare deschisă care atrăgea atenţia asupra abuzurilor contra drepturilor omului în România şi asupra faptului că guvernul nu îşi respecta angajamentele internaţionale în acest domeniu. Scrisoarea deschisă a fost un act fără precedent. Între semnatarii ei se afla şi Paraschiv. Câteva zile mai târziu acesta a reuşit să treacă de cordonul de miliţie care înconjura blocul în care locuia Goma la Bucureşti şi a luat din nou legătura directă cu scriitorul. La plecare însă a fost arestat de miliţie şi bătut. Apoi a fost din nou supus unui tratament psihiatric, de data aceasta într-un spital la Sapoca, unde a petrecut 45 zile.
În luna mai a aceluiaşi an s-a întors la lucru într-o fabrică din Otopeni, dar a făcut şi o cerere de paşaport pentru a călători în Austria. Crezând că Paraschiv intenţiona să părăsească ţara pentru totdeauna, Securitatea i-a aprobat cererea, cu speranţa că vor scăpa de el. La Viena, Paraschiv a obţinut o viză de intrare în Franţa în ianuarie 1978 şi a susţinut o conferinţă de presă la Paris, în care a avut ca temă principală folosirea psihiatriei ca instrument de represiune politică de către regimul lui Ceauşescu.
La sfârşitul lui aprilie Paraschiv a luat trenul înapoi spre România, dar a fost oprit la frontieră (nu i s-a permis intrarea în ţară). A revenit la Viena şi, după un puternic protest internaţional, i s-a permis să se reîntoarcă acasă în luna iulie. Securitatea a continuat sa-l hărţuiască, punctul culminant fiind răpirea sa de pe stradă de către patru ofiţeri şi bătaia sălbatică care a urmat, într-o pădure de lângă Ploieşti.
În 1987 a fost luat de acasă de cinci ofiţeri şi supus timp de patru zile unui tratament inuman într-o cabană izolată, la munte, în apropiere de Câmpina. A fost răpit de Securitate a treia oară în 1989. Ridicat de pe stradă, a fost dus din nou în aceeaşi cabană de munte, unde a fost lovit în faţă, stomac şi ficat, bătut cu un sac de nisip peste cap, si cu un baston de cauciuc pe tălpi. A fost torturat în acest fel timp de o săptămână, apoi eliberat.
Paraschiv îşi lasă în urmă soţia, un fiu şi o fiică.
Mulţumim pentru traducerea din limba engleză dnei Lidia Bradley (www.memoria.ro)