Valentin Saxone

(28 aprilie 1903-decembrie 1984)

 

Avocat

Exclus din Barou în 1940 pe motive rasiale, apoi din nou în 1948 datorită refuzului de a colabora cu regimul comunist.

 

A fost arestat la 10 august 1959 şi condamnat de Tribunlaul Militar Bucureşti, prin sentinţa nir. 1079-1959, lla 16 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile Jilava şi Văcăreşti. Va fi eliberat în ianuarie 1963.

 

 

A doua zi după ce am fost arestat şi închis, am fost scos din celulă, legat la ochi şi readus în camera de la intrarea închisorii în care mi s-a făcut prima percheziţie. Aici se afla acelaşi plutonier care mă primise. În cameră se mai afla un bărbat îmbrăcat civil şi care, am constatat mai târziu, era anchetatorul meu, un căpitan.

Acesta a deschis un geamantan mic, albastru, care mi se trimisese de acasă cu schimburi, batiste, ciorapi, prosop, etc. Am recunoscut imediat geamantanul. Între lucruri se afla şi o pereche de ochelari. Eu nu purtam ochelari nici la mers, nici la citit. Am recunoscut ochelarii Liei, soţia mea. De ce mi i-o fi trimis? Sărmana – mi-a trecut prin gând – dorea să am o amintire de la ea ca o amuletă care să îmi poarte noroc. Şi mi-a purtat noroc!

 

Valentin Saxone, Speranţe în întuneric. Memorii. Text îngrijit de Liana Saxone-Horodi, editura Viitorul Românesc, 2004

 

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.