Home » Română » Centrul de Studii » O carte pe zi » Vasile Paraschiv, Abuzurile psihiatrice din Europa de Est în perioada comunistă

Vasile Paraschiv, Abuzurile psihiatrice din Europa de Est în perioada comunistă

posted in: Din "marea de amar", O carte pe zi |
Vasile Paraschiv la Memorialul Sighet foto de Florin Eșanu

Vasile Paraschiv: Dragi copii, sunt una din cele peste două milioane de victime ale dictaturii comuniste din România. Am fost internat de mai multe ori în spitale de psihiatrie din România pentru motive politice. Prima dată în 1969, după ce cu 4-5 luni de zile înainte am hotărât să mă retrag din PCR al cărui membru eram din 1946, pentru motivul că partidul încalcă Constituţia şi legile ţării şi a întors spatele muncitorilor. Acest lucru l-am făcut într-o adunare generală de alegeri de partid, public şi deschis, ca să vadă toţi colegii mei şi să-mi urmeze exemplul. Din păcate, nimeni nu mi-a urmat exemplul şi în 28 iulie 1969 am fost internat cu forţa la spitalul de nebuni din Urlaţi, judeţul Prahova.
A doua oară, în 1971. Ceauşescu, sub influenţa evenimentelor din Polonia, a promis că se va face un congres al sindicatelor în aprilie 1971, care va lărgi drepturile sindicatelor. Atunci eu am adresat o scrisoare CC al partidului şi Uniunii Generale a Sindicatelor din România, în care am arătat, am făcut 11 propuneri şi am cerut că, dacă partidul doreşte cu adevărat să liberalizeze viaţa noastră sindicală, atunci să pună în discuţia congresului aceste propuneri, să le adopte şi să fie aplicate practic. Răspunsul? O nouă arestare şi internarea mea cu forţa în Spitalul de psihiatrie de la Voila, Câmpina.
În 1976, decembrie, împreună cu prietenul meu Alexandru Ungureanu din Bucureşti, vechi militant al Partidului Social-Democrat Român condus înainte de Constantin Titel Petrescu, deci împreună cu acesta am redactat textul unei scrisori în sprijinul şi apărarea social-democraţilor din ţara noastră şi am adresat-o „Europei Libere”. Această scrisoare a căzut în mâna Securităţii şi la 1 decembrie 1976 din nou am fost arestat şi internat cu forţa la Voila. De fiecare dată când ei mă loveau, mă internau în diferite spitale, voinţa şi hotărârea mea de a lupta se amplifica, creştea, deveneam din ce în ce mai hotărât, mai dârz, pentru că îmi dădeam seama că am dreptate şi ei m-au pedepsit nevinovat.
În februarie 1977, l-am cunoscut pe scriitorul Paul Goma, am semnat Scrisoarea sa deschisă, adresată Conferinţei post Helsinki de la Belgrad, şi am fost din nou arestat de Securitate, care îi păzea locuinţa, dus la Miliţia din Bucureşti, cartierul Drumul Taberei, unde mi-au cerut şi m-au obligat să dau o declaraţie în care să retractez semnătura pusă pe scrisoarea lui Paul Goma. Am refuzat să fac acest lucru şi pentru acest motiv m-au bătut, m-au maltratat până la pierderea cunoştinţei. Nu am mai ştiut nimic de mine multe minute. După ora 12 noaptea am fost urcat în maşină şi dus la Securitatea din Ploieşti şi de aici, a doua zi dimineaţa, internat din nou la Spitalul de nebuni Săpoca, judeţul Buzău, unde am fost dat în primire directorului acestui spital, dr. Anton Nicolau. Acesta, fără să mă întrebe nimic, de ce am fost adus aici, că eram adus de doi miliţieni în uniformă, a dat ordin să fiu internat la Secţia 2 a acestui spital, această secţie fiind secţia de bolnavi periculoşi, oameni care erau incurabili, erau violenţi, erau într-adevăr periculoşi.
Dacă la miliţia din Bucureşti, Drumul Taberei, am văzut moartea cu ochii, la Săpoca, jud. Buzău, Secţia 2 am văzut iadul de pe pământ. Aici, bărbaţi şi femei mai mult dezbrăcate, cu sânii goi, părul despletit, pline de sânge pe faţă, rochii rupte, tot timpul circulau agitaţi, bărbaţii mergeau în pas de defilare şi cântau, comandau, unii cântece de jale, alţii cântece de dor – era un adevărat iad. Am uitat să spun că în toate celelalte spitale unde am fost, la Urlaţi şi Voila, nimeni nu mi-a făcut, nu m-a obligat să urmez nici un fel de tratament, doar eram internat şi ţinut acolo sub supraveghere, nu mi-a dat nimeni nimic. La Spitalul Săpoca, însă, dr. Anton Nicolau, care era un agent al Securităţii, pentru prima dată  m-a obligat să urmez un tratament medical ambulatoriu. Asistentele îmi puneau în palmă 5-7, poate mai multe pastile, mă obligau să le înghit, eu le băgam în gură, apoi le treceam sub limbă, îmi dădeau un pahar cu apă şi trebuia să deschid gura, deschideam gura, după aceea îmi spuneau că sunt liber. Iar eu mergeam la WC şi le aruncam pe toate acolo. Aşa am procedat din prima până în ultima zi. Sunt convins, şi domnii doctori pot confirma, că dacă eu aş fi înghiţit acele pastile, aş fi devenit un om cu adevărat bolnav şi azi nu aş fi fost în faţa dumneavoastră. Această idee, de a băga pastilele sub limbă, m-am întrebat cum de mi-a venit şi am ajuns la concluzia că Dumnezeu mi-a dat-o, căci altfel eram mort de mult.
După ieşirea mea din spitalul de la Săpoca, Securitatea a întocmit un dosar pe baza căruia Tribunalul Prahova să mă condamne să trăiesc într-un spital de psihiatrie toată viaţa. În acest scop, Securitatea trimite o scrisoare la Laboratorul de Medicină Legală: „Alăturat vă înaintăm un exemplar din rezoluţia noastră numărul… prin care s-a dispus efectuarea unei expertize medicale psihiatrice în cadrul laboratorului dumneavoastră în cauza penală ce formează obiectul dos. 97/1976 privind pe Paraschiv Vasile, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzută şi pedepsită de art. 166 al. 2 Cod Penal. Deci, scrisoarea trimisă la „Europa Liberă” însemna propagandă împotriva orânduirii socialiste. Semnează această dispoziţie, această hotărâre organul de cercetrare penală, locotenent major Dobre Ticu. M-au supus acestei comisii de expertiză medicală de la Laboratorul din Ploieşti. Vă citesc câteva cuvinte: „Urmare adresei… nr… subsemnaţii doctor Honet Valeriu, medic legist la Laboratorul judeţului Prahova de medicină legală, Constantin Botez, specialist psihiatru, şi doctor Petre Băltăreţu, specialist neuropsihiatru, am examinat astăzi 1.XII.’76 pe Vasile Paraschiv, 48 de ani, Ploieşti, str… identificat cu buletin… pentru a stabili dacă este bolnav mintal, dacă fapta a fost comisă cu discernământ… Concluzii: din dosar reiese că în perioada 1970-1976 a conceput şi redactat mai multe scrisori cu conţinut ostil orânduirii noastre socialiste, dintre care pe unele le-a expediat pe adresa unor posturi de radio străine. Deoarece are potenţial de periculozitate, propunem ca măsură de siguranţă internarea sa la un spital pentru bolnavi cronici mintali, Călineşti, judeţul Prahova, până la eventuala sa însănătoşire”. Dar Călineşti, judeţul Prahova, nu este un spital, ci este un cămin de bolnavi cronici mintali, unde sunt aduşi toţi oamenii care nu mai au nici o speranţă să se facă bine. Aici a hotarât PCR să mă trimită pe mine, în acest spital, pentru motivul că am conceput şi redactat câteva scrisori pe care le-am trimis la „Europa Liberă”, pentru motivul că mi-am permis să am câteva păreri deosebite de ale PCR. (…)
Am hotărât să cer paşaport să plec în Occident, să vorbesc liber, să arăt care este situaţia în România. Am cerut paşaport şi mi-au dat paşaport în 24 de ore, crezând că şi eu sunt ca toţi ceilalţi care doreau paşaport ca să facă o excursie în străinătate şi după aceea nu se mai întorceau nicio-dată acasă, cerând şi reîntregirea familiilor lor acolo. Eu însă am plecat cu un scop: ca să vorbesc, să arăt cum muncesc muncitorii în România, lipsiţi total de drepturi şi libertăţi sindicale, să iau legătura cu sindicatele franceze, să fac o contra-expertiză medi-cală cu medici renumiţi din Franţa. şi am primit paşaportul în 24 de ore.
La 27 ianuarie 1978, am ajuns la Paris. Am ţinut prima mea conferinţă de presă în problema folosirii psihiatriei în scopuri politice în România, conferinţă organizată şi sprijinită de scriitorul Paul Goma şi de domnul doctor Ion Vianu. După aceea am ţinut a doua conferinţă de presă în problema creării de sindicate libere în România. Am acordat mai multe interviuri posturilor de radio străine şi corespondenţilor de presă de la Paris şi am făcut o contra-expertiză medicală. Iată rezultatul, aceasta este scrisoarea originală de la Paris, semnată de o comisie formată din 8 medici psihiatri cu renume mondial. În această scrisoare ei spun: „Domnule Vasile Paraschiv, la invitaţia comisiei noastre de studii, dumneavoastră aţi acceptat la 12 aprilie 1977 de a răspunde la întrebările care vi s-au pus de către psihiatrii francezi asupra practicii care îi nelinişteşte, cu atât mai mult că ea tinde a dezvolta o neîncredere generală cu privire la bolnavi în privinţa psihiatriei şi o discreditare în ansamblu a profesiunii. Psihiatrii francezi, membri ai comisiei de studii, vă mulţumesc pentru mărturiile obiective pe care le-aţi adus. Vă felicită pentru preciziunea cu care dumneavoastră aţi răspuns la întrebările dificile care vi s-au pus şi care au evocat amintiri dureroase pentru dumneavoastră. Ei au apreciat grija dumneavoastră de rigoare, acurateţea, modestia dumneavoastră, abordând probleme în faţa cărora aţi fost profanat. Şi ei au fost foarte sensibili la calităţile virtuoase de care aţi făcut dovadă. Ei vă roagă să agreaţi înalta lor consideraţie şi simpatia lor în lupta pe care dumneavoastră aţi susţinut-o, pentru ca să fie salvgardat accesul la cuvântul liber care este fundamentul psihiatriei aşa cum noi o înţelegem”. (…)
Vreau să vă mai arăt din foaia de observaţie – toate aceste documente fac parte din dosarul de la CNSAS – diagnosticul pus – asta e foaia de observaţie clinică de la spital – este „paranoie, psihoză delirant revindicativă sistematizată; debut 1969 când se simte nemulţumit şi se retrage din PCR”. (…)

 

Fragment din Şcoala Memoriei 2003. Prelegeri şi discuţii de la a VI-a ediţie a Şcolii de Vară de la Sighet (7-15 iulie 2003), editor Armand Goşu, editorul colecţiei Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003

 

Vasile Paraschiv, muncitor din Ploieşti, cunoscut opozant al regimului Ceauşescu, a fost supus la nume-roase anchete, bătăi, internări abuzive în azile psihi-atrice, păstrându-şi demnitatea şi intransigenţa

 

citește și