Versuri „alese” cu un fir de mătură pe o fașă medicală de doctorul Serafim Pâslaru, în infirmeria închisorii Gherla unde lucra ca deţinut
Feșele cu versuri, păstrate ascunse după eliberarea din închisoare au fost donate de familia dr. Serafim Pâslaru Memorialului Sighet și sunt expuse în sala 51. Poezia în închisoare
Serafim Pâslaru, Fără condei (fragment)
Uite ce minune că, fără condei,
şi prin beznă, totuşi, începui să scriu;
cum chiar fără scară, prin cerul pustiu,
cu dorul şi ceru-l descui fără chei!…
Cum străbat zăpada, prin crâng, ghiocei;
cum pământul râde-n colţul ierbii, viu,
uite ce minune că, fără condei,
şi prin beznă, totuşi, începui să scriu…
Serafim Pâslaru
(1 iulie 1911- 20 decembrie 1998)
Medic
A fost arestat la 23 decembrie 1957 fiind acuzat că în 1955 ar fi acordat ajutor unui bolnav în casa unor cunoscuţi. Bolnavul se numea Ion Şerban şi era urmărit de câţiva ani de Securitate pentru că îi sfătuise pe ţărani să nu intre în colectiv. Serafim Pâslaru a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „favorizarea infracţiunii”.
După arestarea fraţilor Arnăuţoiu, a fost din nou anchetat, fiind acuzat de „omisiune de denunţ”. pentru că în septembrie 1954, trimis de Inspectoratul Sanitar al judeţului Argeş să ofere consultaţii unor muncitori forestieri, dăduse medicamente unui partizan din lotul Arnăuţoiu.
A trecut prin penitenciarele Jilava, Văcăreşti, Gherla şi Dej. Eliberat în 1964, prin graţiere.
Nu ai hârtie, nu ai creion, nu ai nimic, dar pentru că am auzit că acolo la închisoare alţii au făcu versuri, din minte, fără hârtie, fără condei, m-am apucat să fac şi eu la fel. Şi azi am făcut, mâine am făcut, toate în fine, dar bineînţeles, trebuia să le ţin minte. Dar cum să le ţin minte? Am luat faşa de la picior cu care fusesem legat la Spitalul Văcăreşti, unde fusesem operat, am spălat-o frumos şi cu aţă, scoasă din faşă, am cusut literele pe fire în această faşă şi am scris unele versuri ca să nu le uit. Faşa am legat-o din nou de picior pentru că nu avem voie de securişti să mă prindă cu astfel de lucruri şi dacă venea la un control mă vedea pansat, legat, nu ştia ce am scris eu pe faşă cu acul. Și aşa am realizat să pot scrie pe un bandaj întreg pentru a înregistra aceste versuri. Dar totuși faşă nu aveam atât de multă ca să scriu toate versurile. Dar cei din jur mi-au spus: „Dragă doctore, lasă că învăţ o poezie, două, trei şi când am să ies de aici din puşcărie, pentru că Dumnezeu trebuie să ne ajute să scăpăm unul sau doi cu viaţă, venim şi le dictăm pe ale dumitale ca să nu le pierzi!” doctore, am să învăţ şi eu câte ceva pentru că asta mi-a fost meseria, aşa cum v-am spus actor!” (…) Când am fost în 1964 eliberaţi pe baza decretului de graţiere a deţinuţilor politici şi mi-a trimis (un coleg de detenție, n.ed.) toate poeziile învăţate de el şi scrise acasă. Eu la rândul meu le aveam pe cele pe care le scrisesem pe faşă, pe cele pe care mi le aduceam aminte și am adunat toate aceste versuri cu dorinţa mea expresă să le public cândva.
fragment dintr-un interviu cu Serafim. V. Pâslaru realizat de Laurenția Axente în martie1996, interviul nr. 233, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet
