(n. 24 mai 1891, Rucăr/Muscel – d. 24 septembrie 1977, Bucureşti)
Om politic liberal, deputat şi senator, subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor (noiembrie 1933 – ianuarie 1934); ministru al Finanţelor (ianuarie 1934 – februarie 1935); ministru al Înzestrării Armatei (februarie – iulie 1940).
Arestat la 3 iunie 1950, este transferat la Penitenciarul Sighet la 6 iulie. Internat administrativ conform Deciziei M.A.I. nr. 334 din 1 august 1951 pentru 24 luni, pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni, conform Deciziei M.S.S. nr. 559 din 6 august 1953 . Eliberat la 28 octombrie 1955 .
La 19 ianuarie 1957 a fost inclus de Direcţia a III a Securității în dosarul de grup nr. 93, pe motiv că desfăşoară activitate de „reorganizare a fostei conduceri a P.N.L.”. În 10 aprilie 1961 i s-a deschis dosar de urmărire individuală . Expus urmăririi, cu resurse limitate de subzistenţă, adoptă o atitudine rezervată față de cunoscuţi, unora recomandându-le să nu-l mai viziteze pentru un timp . Dădea lecţii de franceză unor persoane mai în vârstă pentru a-și câștiga existența.
La sfârşitul anului 1964 a fost reanchetat în stare de libertate pentru presupuse fapte pe care le-ar fi comis „împotriva ordinei sociale şi de stat din R.P.R.”.
A murit la 24 septembrie 1977, la vârsta de 86 de ani.