Home » Română » Memorial » Evenimente » Vizita unei delegații guvernamentale la Memorialul Sighet

Vizita unei delegații guvernamentale la Memorialul Sighet

posted in: 2022, Evenimente, Proiect PNRR
Vineri, 3 iunie, au vizitat Memorialul Sighet doamna Csilla Hegedüs, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și domnul Zsolt Matuz, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
La finalul vizitei, în sala de conferinţe a Memorialului, a avut loc o întâlnire cu presa locală la care au participat doamna Csilla Hegedüs, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și domnul Zsolt Matuz, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Vasile Moldovan, primarul orașului Sighetu Marmației, doamna Ana Blandiana, președinte al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului, domnul Gheorghe Mihai Bârlea, membru în Consiliul Director al Fundației Academia Civică, doamna Ioana Boca, director executiv al Fundației Academia Civică, dl. Petru Iuga, directorul muzeului Memorialului Victimelor Comunismului.
Tema discuţiei a fost finanţarea prin PNRR a proiectelor Memorialului Sighet (deschiderea în apropierea muzeului a unui centru multifunctional pentru activităţile educaţionale şi de cercetare şi amenajarea unui nou spaţiu expoziţional în podul clădirii unde funcţioneză muzeul).