născut în 1936, la Braşov
În timpul revoltei braşovene de la 15 noiembrie 1987 lucra în Braşov ca maistru şi avea deja o importantă activitate împotriva regimului comunist.
Pentru participarea la evenimentele din 15 noiembrie 1987 a fost condamnat, în cadrul procesului desfăşurat la data de 3 decembrie 1987, la 3 ani cu „executarea pedepsei la locul de muncă” şi repartizat la o întreprindere din Tulcea.
Werner Sommerauer: Eram acasă când au ieşit muncitorii din uzină. Fiica mea, care avea aproape 14 ani, se juca afară. Auzeam strigăte. Şi vine ea în casă: „Tati, tati, ia auzi că muncitorii vin şi strigă“. „Or fi strigând” – în faţa noastră era un stadion şi mereu se striga, credeam că a fost vreun meci. „Nu, strigă «Jos comuniştii»“. Eu aşteptam acest lucru, eram pregătit pentru el încă din ’79, dar este o poveste ceva mai lungă.
Eu am strâns multe dovezi încă de la greva minerilor, dar eram conştient că s-a întâmplat totuşi ceva. Aşteptam să iasă de undeva, fiindcă eram conştient că n-or să fie alegeri. Când am auzit ce spune ea, m-am dus, dar deja coloana trecuse. M-am îmbrăcat repede şi i-am spus fiică-mi: „Tu stai cuminte acasă, că eu ştiu ce este“. Am ajuns din urmă coloana, chiar când începea să cânte „Deşteaptă-te, române“, între primele rânduri. Un băiat care locuia cu mine în bloc, Hoszu, era şi el acolo. Am pornit împreună cu băieţii către Comitetul de partid orăşenesc.
Am vrut să fiu mai mult decât observator. Urmăream deja alte evenimente: disidenţi, oameni împuşcaţi la Dunăre, mişcarea Paul Goma; înregistram pe benzi relatările de la Europa Liberă. Am fost unul dintre cei care am aderat la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii, dar corespondenţa mea s-a oprit la Securitate. Eu o trimisesem către Bucureşti, căsuţa poştală 17 post restant, dar am ajuns eu la Securitate şi scrisoarea unde trebuia, adică tot acolo. Am avut o zi de anchetă atunci la Securitate, dar din ziua aceea – eram anonim, nu se ştia de mine că eu aveam corespondenţă şi cu străinii, peste tot – nu mai primeam scrisorile întregi, erau rupte, cu o ştampilă că s-au deteriorat la transport. Multe alte scrisori nici nu le-am primit. Ştiam că este un moment de tensiune încă de la greva minerilor, apoi Paul Goma şi SLOMR, unde am participat şi eu.
Fragment din masa rotundă care a avut loc la sediul Fundaţiei Academia Civică din Bucureşti la data de 8 noiembrie 2004, moderată de Romulus Rusan, publicată în cadrul cărţii „O zi de toamnă cândva… 15 noiembrie 1987, Braşov” (2004, 2012)
