n. 1 mai 1886, Straja, Alba – d. 31 octombrie 1957, arestul MAI, Bucureşti
Ordinar substitut greco-catolic de Bucureşti (1949 – 1957), istoric, consilier de Legaţie în Ministerul Afacerilor Externe (1944 – 1947), director la Ministerul Propagandei (1942 – 1944), inspector şi director general în Ministerul Cultelor (1920 – 1942), director al Arhivelor Statului din Cluj (1920), profesor la Academia Teologică din Blaj (1916 – 1920), hirotonit în 1916
A fost arestat la 6 decembrie 1949, fiind învinuit că oficia slujbe clandestine în rit greco-catolic „pe la diferite case particulare şi că avea legături cu Nunţiatura Papală, de unde primea bani pe care-i
distribuia preoţilor greco-catolici ce desfăşurau activitate contrarevoluţionară”.
Încarcerat la Jilava, la 6 iulie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Sighet. Părintele Alexandru Raţiu îl descria ca fiind „un om jovial, optimist, sănătos şi foarte erudit”. Prin Decizia M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 a fost internat
administrativ într-o unitate de muncă pentru 24 luni. La 27 martie a fost transferat în arestul M.A.I., patru
zile mai târziu fiind mutat în celula 23 din Penitenciarul Jilava.
Prin Sentinţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nr. 142 din 22 octombrie 1952 a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinei sociale”. La 25 septembrie 1953 a fost eliberat .
Rearestat la 18 aprilie 1957, a fost acuzat că „a întreţinut legături criminale cu elemente din grupul subversiv al fraţilor Boilă, a furnizat informaţii spionului François [van der Jonckheyd – n.n.] despre unele penitenciare, despre persoanele arestate, eliberate ori urmărite de către organele de stat”. La 24 octombrie 1957, prin Sentinţa nr. 215, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti l-a condamnat la 12 ani temniţă grea pentru „crima de înaltă trădare” şi la 8 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinei sociale”. Era acuzat că „a cules şi a transmis agenţilor unei puteri străine informaţii secrete în legătură cu situaţia din R.P.R., uneltind contra ordinei sociale din R.P.R. şi întreprinzând acţiuni de agitaţie publică”.
Două zile mai târziu a fost înaintat recursul, însă a decedat la 31 octombrie 1957 în arestul M.A.I.
Avea 71 de ani.
Potrivit raportului de expertiză medico-judiciară din 1 noiembrie 1957, moartea s-a datorat „insuficienţei cardiace acute prin coronarită, iar pe cap în regiunea parietală stângă era o crustă de contuzie roşie brună, reprezentând urma unei loviri cu sau de un corp dur, fără nici o fractură craniană care putea data de 7-10 zile”. La câţiva ani după deces a fost exhumat din Cimitirul Jilava, fiind identificat după pantofi de soţia sa şi reînhumat în parcela preoţilor din Cimitirul Bellu.
Din Andrea Dobeș, Spații carcerale în România comunistă. Penitenciarul Sighet (1950-1955). Ed. Argonaut 2021
