Inchisoarea Sighet – suntem facuti pentru a uita
Uitarea este pentru cei care nu au suferit. Ma numar printre fericitii care erau copii la Revolutie si nu isi amintesc mare lucru despre ceea ce insemna comunismul. La 18 ani, credeam ca fac parte din generatia de sacrificiu care a fost obligata sa dea istorie la Bacalaureat. Am invatat aproape matematic nume, date, cifre din carti. Insa toate acestea erau doar cuvinte pe hartie.
Nu am invatat ca parintii mei o istorie trunchiata, insa nici nu am inteles adevarata fata a opresiunii de dinainte de 1989 pana nu am vizitat inchisoarea stalinista din Sighetul Marmatiei, care gazduieste Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei.
Galerie foto din Inchisoarea de la Sighet
De ce spun asta? Pentru ca vorbele se pot uita, le ingropi undeva intr-un sertar al memoriei, dar fetele celor care au suferit se intiparesc pentru totdeauna. Este impresionant culoarul de portrete ale victimelor comunismului. Nu poti sa treci indiferent prin locul acela.
La Sighet este una dintre cele mai cunoscute inchisori din tara noastra, care a fost folosita pentru a incarcera detinuti politici, personalitati de vaza ale perioadei interbelice, dintre care multi si-au gasit sfarsitul dupa gratii. Dupa 1989, inchisoarea a fost dezafectata si transformata in muzeu.
Fosta inchisoare are parter si doua etaje. Cele mai multe dintre fostele celule au fost transformate in mici sali de muzeu. Doar cateva au ramas asa cum erau. Au fost pastrate intacte celulele unde au murit Iuliu Maniu (sala 9 de la parter) si Gheorghe I. Bratianu (sala 73, etaj 2). Aici se afla doar patul de fier si hainele de zeghe.
Neatinse sunt si cele doua celule de pedeapsa, numite sugestiv „Neagra”. Aici erau inchisi detinutii considerati recalcitranti. Izolati in obscuritate totala, stateau dezbracati si desculti, inlantuiti de un inel din centrul celulei. Ratia de hrana le era redusa la jumatate. In intuneric, in frig, infometat, uneori si legat, era obligat sa stea in picioare toata ziua si toata noaptea.
Am vazut copii care intra zambitori in aceste celule si, inocenti, le vad ca pe niste locuri de joaca, dar si oameni in toata firea care raman inmarmuriti cand isi dau seama de ce au fost capabili semeni de-ai lor si cata suferinta s-a scurs intre acei pereti apasatori.
O sala la fel de impresionanta este cea care descrie in amanunt munca fortata precum si modalitatile in care erau chinuiti detinutii. Si, ca si cum cuvintele nu ar fi fost suficiente, este recreata o camera de interogatoriu, cu masina de scris si lumina orbitoare care era atintita in ochii condamnatului.
Pe pereti sunt desenate cele mai frecvente modalitati de tortura. Ma intreb si acum cine este mai de condamnat: cel care a a avut mintea bolnava sa gandeasca aceste forme de brutalitate absoluta sau cei care, la ordin, le-au dus la indeplinire fara sa clipeasca.
Muzeul Memorial Sighet se doreste a fi o institutie vie, in permanenta schimbare. Pana acum a fost amenajata, tematic si cronologic, cea mai mare parte din fostele celule ale inchisorii. In cele trei niveluri ale muzeului sunt prezentate teme si aspecte importante din istoria Romaniei intre anii 1945-1989.
O zi intreaga daca ai sta in muzeu nu ai avea timp sa parcurgi paginile de istorie vie asa cum sunt ele prezentate pe peretii fostelor celule. Alegerile din 1946, asaltul comunist asupra Maramuresului, 1948 – sovietizarea Romaniei, represiunea impotriva Bisericii, distrugerea partidelor politice, miscari studentesti (1956), Revolutia din Ungaria (1956), distrugerea Academiei, Securitatea intre 1948-1989, o cronologie a Razboiului Rece, Solidarnosc, 18 zile care au socat lumea, demolarile din anii ’80, Miscarile muncitoresti din Valea Jiului si Brasov.
Tematic au fost concepute salile: demnitarilor, „basarabeni in gulag”, poezia in inchisoare, viata intelectuala in inchisoare, reprimarea culturii (scriitori in inchisori).
Muzeul este inca o opera in constructie. In vara acestui an au fost inaugurate mai multe sali noi. Represiunea impotriva culturii – artisti inchisi este o sala dedicata actorilor, plasticienilor si muzicienilor care au avut de suferit in perioada comunista. Cenzura in teatru si in film, dar si distrugerea unor monumente din patrimoniul cultural romanesc sunt alte doua teme abordate in aceasta sala.
Libertatea pe unde scurte este un omagiu adus posturilor de radio straine care emiteau in limba romana, in special postului de radio Europa Libera. Prin emisiunile Europei Libere, BBC-ului, Vocii Americii ascultatorii din Romania putea afla informatii nu numai despre ce se intampla in strainatate dar si ceea ce se intampla in propria tara.
Femei in inchisoare este una dintre cele mai impresionate sali ale muzeului. Alaturi de cele peste 4200 de nume de femei care au trecut prin inchisorile comuniste, se regasesc povesti ale unor femei din rezistenta anticomunista din munti, dar si ale unor femei inchise doar pentru ca erau sotii, surori, mame, fiice ale unor persoane considerate “dusmani ai poporului”.
Rezistenta anticomunista din munti este o sala dedicata acestui fenomen care s-a manifestat in primele doua decenii de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Sunt prezentate cele mai importante grupuri de rezistenta.
Povestea inchisorii si a muzeului
Inchisoarea din Sighet a fost construita in 1897, functionand ca inchisoare de drept comun pana in 1944, cand a devenit lagar sovietic. Din 1948 a devenit loc de detentie pentru tinerii intelectuali si pentru taranii maramureseni anchetati de Securitate.
In anul 1950 a devenit „Inchisoarea ministrilor”, fiind incarcerati aici, intr-o singura noapte, peste 80 de demnitari (fosti ministri, academicieni, economisti, militari, istorici, ziaristi, politicieni), majoritatea lor nejudecati. Apoi au fost adusi si peste 50 de prelati greco-catolici si romano-catolici, precum si alti demnitari, arestati intre timp.
Penitenciarul era camuflat sub titlul de „unitate de munca speciala”, fiind in realitate un lagar de exterminare pentru elitele tarii si, in acelasi timp, un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera cu Uniunea Sovietica fiind situata la mai putin de doi kilometri, iar paza fiind draconica.
In 1955, dupa Conventia de la Geneva si intrarea in ONU a Romaniei, detinutii politici au fost dispersati, iar inchisoarea a devenit penitenciar de drept comun. In 1977, a fost si acesta dezafectat.
Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei a fost o idee pe care a avut-o, in 1992, poeta Ana Blandiana. Proiectul a fost realizat alaturi de Romulus Rusan. In 1993, Consiliul Europei a preluat Memorialul sub egida sa. In 1998, Memorialul de la Sighet a fost desemnat printre principalele locuri de pastrare a memoriei Europei, alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Franta.
Nu cred sa existe ceva asemanator in Romania si ma bucur ca am putut sa merg la Sighet, desi intreaga experienta m-a cutremurat. Este terifiant ce poate sa nascoaceasca mintea umana. Suntem atat de inventivi cand e vorba de noi metode de tortura, cat mai groaznice si dureroase cu putinta.
Acest muzeu este un foarte bun exemplu, din pacate, sunt sigura ca acesta nu este si ultimul, pentru ca oamenii nu stiu sa invete din istorie si au avut mereu tendinta sa o repete.
un articol de Bogdana Boga
articol aparut in data de 20 octombrie pe site-ul www.ziare.com
