un articol de Romulus Rusan
La Sighet, spatiu maramuresean in care traditia este mai concreta decat istoria, iar memoria imbraca adesea haina folclorului, a avut loc si in acest an Scoala de Vara, ajunsa la a 11-a editie. Cand spui astazi “scoala de vara”, ti se pare ca sp
O mie de elevi de liceu au trecut de atunci prin laboratorul initiatic de la Sighet, devenind, mare parte a lor, personalitati ale tinerei generatii. Manualele de Istorie, insa, au ramas anoste si adormitoare, create intre timp dupa programe care se vor europene, dar nu reusesc decat sa si-i instraineze pe cei care trebuie sa le invete. Pasionanta poveste a neamului, pocita succesiv de fiecare dictator in felul sau, a fost turnata acum de “pedagogi de scoala noua” in tipare de plastic, pline de concepte, dar epurate de fapte.
Iata de ce Scoala de Vara 2008 si-a propus urmatoarea tema de lucru: cum s-ar putea preda in licee si istoria atat de necunoscuta a represiunii comuniste, astfel incat invatarea ei sa nu se transforme intr-o noua corvoada? Din pacate, discutiile (la care au participat cincizeci de profesori si cincizeci de elevi, sub “rectoratul” lui St?phane Courtois) au scos la iveala faptul ca insasi Istoria Romaniei a fost dislocata din programa de studii si exclusa dintre disciplinele de bacalaureat, materia ei fiind amestecata cu Istoria Universala. Ca urmare, intr-o scrisoare adresata ministrului educatiei, profesorii, elevii si organizatorii Scolii de Vara cereau regandirea intregului mod de invatare a istoriei contemporane, ca disciplina obligatorie, cu atat mai mult cu cat promotiile de elevi nascute dupa 1989 s-au trezit intr-o lume ale carei antecedente nu le cunosc. “Credem – era scris in finalul apelului – ca noua calitate de cetateni ai Europei unite nu ne dispenseaza de a fi cetateni ai Romaniei, constienti de originile, traditiile si evenimentele desfasurate, de-a lungul timpului, in partea noastra de lume.”
Din pacate, raspunsul minist(e)rului a fost scurt si cuprinzator: “Studierea represiunii comuniste ca disciplina obligatorie (…) nu este necesara.” Dupa ce afirma ca “in domeniile ‘Oameni, Societate si Lumea Ideilor’ si ‘ Statul si Politica'” (…) “sunt cuprinse si aspecte legate de represiunea comunista”, un director general semnat, prin procura si indescifrabil, de altcineva asigura pe expeditori de stima sa.
Am inteles ce trebuia sa intelegem: ca un asemenea raspuns, lipsit chiar de diplomatia pe care o presupune de obicei un an electoral, va face ca Scoala de la Sighet sa fie necesara si obligatorie mult timp de acum inainte, pentru a suplini, macar o saptamana pe an, cu mijloacele modeste ale societatii civile, memoria pe care statul refuza, prin reprezentantii sai, sa o redea tinerei generatii.
Dar atunci de ce mai era nevoie sa se apeleze la un minister, si inca la unul numit “al Educatiei”?!
