un articol de Alexandru Călinescu
Cartea, în egală măsură document tulburător şi literatură de înalt nivel, ne edifică asupra mijloacelor prin care s-a încercat făurirea „omului nou”. Şi, din nefericire, în bună parte, s-a reuşit.
Apărută în 2001, reeditată de mai multe ori, cartea lui Florin Constantin Pavlovici Tortura, pe înţelesul tuturor a fost o revelaţie. Mărturie zguduitoare asupra ororilor din Gulagul românesc, cartea atesta totodată calităţi literare excepţionale. Autorul reuşea, în chip miraculos, să vorbească despre cruzimi inimaginabile cu ironie, cu umor, tragicul basculând adeseori, pe nesimţite, în burlesc şi în derizoriu. Nu în ultimul rând, cartea schiţa o serie de remarcabile portrete ale unor personalităţi culturale, colegi de detenţie cu autorul – Alexandru Ivasiuc, Alexandru Zub, Ion Omescu, Ion D.Sârbu, Al. Paleologu, Sergiu Al-George. Născut în 1936, Florin Constantin Pavlovici a fost arestat în februarie 1959, împreună cu alţi studenţi, şi acuzat de vini imaginare. După Revoluţia anticomunistă din Ungaria din 1956, au fost întemniţaţi mulţi studenţi, mai ales fiindcă existaseră mişcări de adeziune la idealurile revoluţionarilor maghiari (tovarăşul Ion Iliescu avea în acei ani înalte responsabilităţi în organizaţia studenţilor comunişti). În cei cinci ani de captivitate, până la eliberarea din 1964, Pavlovici va trece prin închisorile Jilava şi Gherla şi prin lagărele de muncă din Balta Brăilei şi din Delta Dunării (Salcia, Giurgeni, Periprava). Înzestrat cu o memorie ieşită din comun, autorul dă o sumedenie de amănunte revelatoare despre aceste sinistre puncte de pe harta universului concentraţionar românesc. În 2009, Pavlovici a publicat un alt volum cu caracter memorialistic, Frica şi pânda.
Cea de a treia carte a scriitorului, Viscolul şi păianjenul (2014), este editată de Fundaţia Academia Civică (fundaţia are mari merite în publicarea unor cărţi de referinţă, în foarte bune condiţii grafice şi la preţuri cu totul accesibile). Pavlovici alege de data aceasta calea ficţiunii, confirmând astfel însuşirile sale de prozator. Este însă o ficţiune care pune imaginarul în slujba realului – toate paginile despre lagărele de muncă sunt bazate pe mărturii autentice. Cartea e construită pe principiul povestirilor „cu sertare” – din naraţiunea principală se desprind fire narative secundare ce pot merge paralel sau se pot întretăia după criterii misterios-capricioase, „Acţiunea” cadru se desfăşoară într-un sat din nordul Moldovei, la graniţa cu Basarabia (autorul însuşi este originar din Conceşti, judeţul Botoşani) şi îl are drept protagonist pe Fănel Ailoaiei, ţârcovnicul comunei. E iarnă, iar Fănel foloseşte drept lemne pentru sobă crucile din cimitirul vechi, care şi aşa stau să cadă: pretext pentru a reconstitui o mulţime de biografii şi destine. Unde mai pui că el însuşi avusese o existenţă interesantă, făcuse armata la Securitate şi ajunsese paznic în mai multe lagăre de muncă. Avem aici primele pagini din universul groazei, cu scene de tortură de o cruzime care te crispează. Este pus în evidenţă mecanismul – o adevărată „industrie a urii” – prin care supraveghetorii şi brigadierii sunt stimulaţi pentru a-i umili, chinui şi suprima fizic pe deţinuţi. O secvenţă atroce este aceea în care un fost colonel din armata regală, cu şira spinării ruptă, e adus în faţa comandantului lagărului, acesta îl bate sălbatic cu un par, nenorocitul se târâie înapoi la baracă sprijinindu-se în genunchi şi în coate, spre satisfacţia călăului, care demonstrase că „banditul” simula…
Lumea satului, spune autorul, este o „nemuritoare vatră de eroi şi un inepuizabil depozit de torţionari”. Precum şi, aş adăuga, de indivizi care se înscriu pe cele mai extravagante traiectorii. Didina, după ce îşi acordă favorurile câtorva activişti de partid, ajunge…deputată în Marea Adunare Naţională, deşi nu ştie nici măcar ce circumscripţie reprezintă. Plictisindu-se de moarte (la MAN se duce doar de două ori pe an), se încurcă cu felcerul satului, care adună bani frumoşi „tratând” (e un fel de a spune) bolile venerice ce fac ravagii în comună şi pe care chiar felcerul are grijă să le răspândească. Aurel Lupuşorul e dus de fratele lui (activist important) în Capitală, face Facultatea de Filosofie (mă rog, „filosofia” care se preda în anii 50…), începe să citească unele cărţi interzise (dialogurile lui Platon, spre exemplu), este demascat în şedinţă publică şi exclus din UTM, acceptă să ţină conferinţe de popularizare culturală în localităţi de provincie şi ajunge să vorbească despre Gogol în faţa unui public format din elevi de la şcoala de …surdomuţi. Prin scenă trece şi elevul Victor-Viorel (Capră), care avea „înfăţişarea unui nobil mongol tânăr şi degenerat, cu faţa lăţită de un zâmbet tâmp” şi care „se dovedea neîntrecut în hoţia intelectuală”, copiind la lucrările scrise din prefeţe. Beţivul şi hoţul, spune autorul, sunt figurile emblematice ale României dictaturii proletariatului: „Se prăbuşea o lume, ţăranii îşi pierdeau pământul, orăşenii rămâneau fără case, negustorii fără prăvălii, meseriaşii fără ateliere, intelectualii erau izgoniţi din biblioteci şi înghesuiţi în puşcării, studenţii erau reeducaţi pentru a deveni turnători, preoţii întorceau spatele credincioşilor, preamărindu-i în biserică pe conducătorii atei, militarii aveau de ales între a fi robi sau asasini, numai beţivul şi hoţul trăiau în deplină libertate: unul bea, altul fura”. Fabuloasă este descrierea unei cozi la carne în piaţa Obor, în momentele de apogeu ale „Epocii de Aur”. Scenelor în registru comic, cu momente de un haz irezistibil (n-a fost oare comunismul şi o gigantică mascaradă ?), li se alătură secvenţele impresionante care descriu experimentul „reeducării” de la Piteşti, bătăile sălbatice, violurile la care ruşii se dedau în chip de represalii (peste două milioane de femei au fost violate atunci în Germania), lupta pentru supravieţuire într-un lagăr sovietic. Cartea, în egală măsură document tulburător şi literatură de înalt nivel, ne edifică asupra mijloacelor prin care s-a încercat făurirea „omului nou”. Şi, din nefericire, în bună parte, s-a reuşit.
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/calai-si-victime–79445.html