Home » Română » Memorial » Diverse » Ziarul Făclia: Membri ai Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică din cadrul UBB – participanţi la Ziua Porţilor Deschise, la Memorialul de la Sighet

Ziarul Făclia: Membri ai Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică din cadrul UBB – participanţi la Ziua Porţilor Deschise, la Memorialul de la Sighet

posted in: Diverse

Fundaţia Academia Civică, în colaborare cu Fundaţia „Corneliu Coposu” (cu prilejul centenarului naşterii marelui om politic) a organizat recent, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet, Ziua Porţilor Deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în mişcarea de rezistenţă împotriva comunismului. Ca de obicei, au participat la acţiunile organizate cu acest prilej foşti deţinuţi politici, deportaţi, membri ai familiilor şi prieteni ai acestora, ca şi mulţi oameni care “n-au renunţat la amintirea suferinţei”.

 

Sighet, 2Manifestările au început cu masa rotundă „Cum l-am cunoscut pe Corneliu Coposu” (care a fost, simultan, şi lansare de carte: Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, ediţia a III-a, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2014, şi Marin Pop, Monografia familiei Coposu, între istorie şi memorie, Editura Caiete Silvane, Zalău,  2014). Au luat cuvîntul: Ana Blandiana, Romulus Rusan, Vartan Arachelian, Gavril Dejeu, membru PNŢCD, fost ministru în guvernarea CDR, Mircea Carp, ziarist, Marin Pop, Ion Andrei Gherasim, nepotul lui Ilie Lazăr şi secretar personal al lui Corneliu Coposu, Sergiu Rizescu, fost deţinut politic, membru PNŢCD şi fost parlamentar, Flavia Coposu Bălescu, Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, Dumitru Liţu, fost deţinut politic, Teodor Stanca, fost deţinut politic, membru PNŢCD şi fost parlamentar.

 

În continuare, cei prezenţi au vizitat Memorialul, cu multe săli îmbogăţite cu noi materiale documentare, apoi a urmat slujba religioasă la Cimitirul Săracilor, oficiată, în spirit ecumenic, de doi preoţi ortodocşi şi de doi preoţi greco-catolici (cărora legea bisericească în vigoare nu le permite să slujească împreună, astfel că fiecare a făcut, consecutiv, aceeaşi slujbă).

 

Am vizitat şi cele două curţi interioare ale Memorialului. Într-una din acestea se află  Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune, realizat, în 1997, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, un spaţiu “care îmbină stilul antic (sugestia tholos-ului grec şi a catacombei creştine) cu o viziune modernă. Pe pereţii rampei de coborîre în spaţiul subpămîntean au fost gravate în andezit fumuriu numele a aproape opt mii de morţi din închisorile, lagărele şi locurile de deportare din România”, după cum se scrie în ghidul Memorialului. Pereţii cu numele morţilor (trecuţi aleatoriu, nu în ordine alfabetică) ne amintesc de Monumentul Veteranilor din Vietnam, aflat la Washington DC. În altă curte interioară se află grupul statuar Cortegiul Sacrificaţilor, realizat de sculptorul Aurel I. Vlad, care a devenit deja una din emblemele muzeului. “Este vorba de optsprezece siluete umane, mergînd spre un zid care le închide orizontul, aşa cum comunismul zăgăzuise viaţa a milioane de oameni. Prezentată în 1997 în lemn, lucrarea a fost turnată în anul următor în bronz”.

 

A doua zi, programul a continuat la Parcul de Sculpturi al Muzeului de Artă Contemporană Florean din localitatea Cărbunari (14 km de Baia Mare, în direcţia Tîrgu Lăpuş), unde a avut loc dezvelirea sculpturii Omagiu pentru foştii deţinuţi politici, urmată de o masă rotundă despre rezistenţa împotriva comunismului, manifestările încheindu-se cu vizitarea Parcului de Sculpturi.

 

Ilie Rad 

 

 

http://www.ziarulfaclia.ro/membri-ai-colegiului-studentesc-de-performanta-academica-din-cadrul-ubb-participanti-la-ziua-portilor-deschise-la-memorialul-de-la-sighet/