Școala de vară de la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi-a deschis porţile pentru o nouă generaţie de elevi. Manifestarea de la Sighetul Marmației, de lungă tradiţie a Fundaţiei Academia Civică din Bucureşti, este preponderent dedicată în acest an unuia din flagelurile cele mai teribile ale regimului comunist – deportarea.
Inaugurarea celei de-a 14-a ediție a școlii s-a bucurat de prezența scriitoarei Ana Blandiana, președintele Fundaţiei Academia Civică, și a profesorului universitar Alexandru Zub. În cadrul manifestărilor, a avut loc și vernisajul expoziției lui Romulus Rusan – „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”, realizată de Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundaţiei Academia Civică. Expoziţia evocă soarta celor 44.000 de oameni din Banat şi Mehedinţi – unii având peste 90 de ani, iar alţii fiind copii născuţi de doi – trei zile – care au fost deportaţi şi lăsaţi sub cerul liber în câmpia Bărăganului pentru simplul motiv că locuiau pe zona de frontieră cu Iugoslavia lui Tito, emancipată de sub tutela URSS. Expoziţia face parte din proiectul „Memoria deportărilor în România” susţinut prin programul „Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene şi a mai fost prezentată publicului la Bucureşti, Timişoara şi Turnu-Severin, urmând ca în următoarele luni să fie itinerată la Brăila, Slobozia şi în alte oraşe din ţară.
La Școala de Vară participă 40 de profesori de istorie din învăţământul preuniversitar şi 65 de elevi selecţionaţi prin concurs, iar conferinţele vor fi susţinute de 30 de cercetători ai perioadei comuniste din România, Republica Moldova, Germania, Franţa, Polonia, Coreea de Sud.
În prima zi a avut loc o dezbatere intitulată „Istoria ca legătură între trecut şi viitor” – „Sunt adolescenţii de azi responsabili pentru istoria de mâine?”, prin care organizatorii au vrut să sondeze vocaţia celei mai tinere generaţii pentru implicarea civică şi profesională. Aceștia au criticat modul schematic, sofisticat şi neatractiv în care se predă istoria României, cerând ca în viitoarele programe şcolare disciplina Istorie să beneficieze de mai multe ore pe săptămână, iar manualele să poată fi însuşite de elevi cu mai multă uşurinţă şi pasiune.
În 14 iulie se va desfăşura în Auditoriul Memorialului o masă rotundă cu concursul cercetătorilor timişoreni Smaranda Vultur, Viorel Marineasa şi Miodrag Milin, cercetători de primă oră ai deportării în Bărăgan, care prin cărţile lor din anii 90 au deschis calea spre cunoaşterea acestui eveniment negru din perioada comunistă. De asemenea, sunt prevăzute discuţii foarte incitante despre deportarea în URSS a germanilor din ianuarie 1945, despre strămutările de populaţiei din diferite perioade ale colectivizării în RPR, despre deportarea unor armeni români. Şcoala de Vară cuprinde şi numeroase conferinţe ale unor cercetători precum academicianul Alexandru Zub, prof. Dumitru Şandru, Hans Bergel sau Dana Ţăranu-Mărgineanu.
Şcoala de Vară de la Sighetul Marmației este organizată de Fundaţia Academia Civică, creatoarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, în colaborare cu Fundaţia germană Konrad Adenauer şi cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.