Home » Română » Memorial » Revista presei » Ziua despre Memorialul Sighet, aniversare 15 ani

Ziua despre Memorialul Sighet, aniversare 15 ani

posted in: Revista presei

Vreţi să înţelegeţi românia de azi? Vizitaţi Muzeul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei!

Marţi, 28 ianuarie 2008. Nicicând, Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor n-a avut atâţia participanţi/auditori şi părtaşi la acţiunea iniţiată de Academia Civică, la un moment aniversar: 15 ani de la începuturile acţiunii de constituire a primului memorial al victimelor comunismului din lume, la Sighetu Marmaţiei. Bineînţeles, prezentarea a făcut-o scriitoarea Ana Blandiana, iniţiatoarea acestui grandios-omagial proiect, pe care, în 1993, Guvernul Văcăroiu l-a socotit un fel de denigrare a istoriei noastre multilateral dezvoltate! Astfel că, din partea noii/vechii nomenclaturi n-a existat nici cel mai mic sprijin.

Dar bulgarele fusese aruncat şi, în scurtă vreme, s-a transformat în avalanşă. “La 29 ianuarie 1993, mărturiseşte Ana Blandiana, participând ca invitat la o conferinţa pentru drepturile omului la Strasbourg, am avut o întrevedere cu doamna Catherine Lalumière, secretar general – în acel timp – al Consiliului Europei. I-am propus – şi a acceptat – un proiect de transformare a unei foste închisori comuniste, aceea de la Sighet, devenita de-a lungul anilor o ruină respingătoare – într-un muzeu al victimelor comunismului. Era nevoie de sprijinul acesta, pentru ca guvernanţii de atunci ai româniei ne erau ostili, dar doreau, în acelaşi timp, să între în Consiliul Europei, care îi refuzase, tocmai pentru că nu se aliniaseră la politica europeană a drepturilor omului. , s-a întrebat retoric demnitarul european, promiţându-mi egida forului european, care a venit după trei ani de expertiză internaţionala”.

Noul Guvern, din 1997, al premierului Victor Ciorbea, s-a lansat în sprijinirea efectivă a proiectului demărat în condiţii de voluntariat şi pe bază de subscripţii, interne şi externe; începuseră lucrări de reparare a vechii clădiri, de strângerea documentelor şi înregistrarea mărturiilor orale, despre acest cumplit edificiu al neantizării principalilor exponenţi ai partidelor istorice, ai guvernelor din timpul războiului şi chiar din perioada interbelică, din care făceau parte demnitari, jurişti, oameni de afaceri, istorici şi ofiţeri superiori. Aici fuseseră aduşi 180 de deţinuţi, dîntre care au murit 53, fiind îngropaţi pe ascuns, în aşa-zisul “cimitir al săracilor”. Printre morţii Sighetului, în condiţiile unui adevărat iad pe pământ, s-au aflat octogenarii Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, fruntaşii PNŢ şi respectiv PNL, istoricul Gheorghe Brătianu, patru episcopi şi câteva zeci de miniştri şi secretari de stat (conform Romulus Rusan). O relatare de la faţa locului, cum se spune, aparţine istoricului Constantin C. Giurescu “Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet” (Ed. FCR, 1994). Acum ne-au fost prezentate, într-o secvenţă din “Memorialul durerii”, imagini ale principalilor deţinuţi politici de la Sighet, fotografii unicat, în zeghe sau din actele de arestare/condamnare, ale celor ce aici îşi ispăşeau anii de detenţie: oameni ca nişte stafii aruncaţi într-un iad, din care foarte puţini au supravieţuit. Ei sunt, în imagini alb-negru, dovada uneia dîntre cele mai hidoase pagini ale dictaturii, care a însemnat peste două milioane de arestaţi, peste trei sute de mii găsindu-şi sfârşitul în gropi comune şi morminte fără cruci! Într-o “anexa” a cărţii editate de Romulus Rusan se afla lista “parţială” a închisorilor, centrelor de anchetă, de deportare şi de domiciliu obligatoriu, a coloniilor de muncă şi a locurilor unde s-au înregistrat lupte cu Securitatea, execuţii, asasinate – în total, 318 astfel de crucificări al neamului românesc. 

Totul subsumat ideii de distrugere a partidelor istorice şi implicit a elitelor romaneşti, conform directivelor şi metodelor sovietice NKVD, fiind arestaţi studenţi, clerici – în special greco-catolici, în frunte cu episcopul Iuliu Hossu – ofiţeri din fosta armata regală, demnitari şi, culmea, ţărani şi muncitori, pentru care, se zicea, a fost creat acest regim, al ţăranilor şi muncitorilor, împotriva burghezo-mosierimii!Un tezaur al suferinţei românestiPrintr-o tehnica de ultimă oră, a fost realizat “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei” în virtual, dându-ne posibilitatea, printr-un DVD, să avem muzeul acasă, ca prima invitaţie de a-l vizita în direct. O punere pe computer a ceea ce a însemnat, de-a lungul ultimelor decenii, un tezaur al suferinţei omeneşti, de la schingiuirile din sălile specializate în interogatorii, până la celulele în care-şi duceau viaţa ca moarte cei predispuşi distrugerii. O incursiune într-un spaţiu concentraţionar din care puţinii supravieţuitori au luat calea altei cruci, o Golgota nesfârşită, prin durere şi restrişte, chiar după aşa-zisa “liberare” din 1964, cândau fost trimişi în bărăgane sau, în cel mai bun caz, la mănăstiri. Din cauza condiţiilor de detenţie, mulţi dîntre ei aveau să moară, la puţin timp după lăsarea la vatră…E lungă listă “sighetenilor”, dar cea mai evocatoare este a celor care reprezentau generaţia Unirii, de la 1 Decembrie 1918, exterminata în Gulag. Ei erau exponenţi ai românilor bucovineni, basarabeni şi ardeleni, ajunşi victimele comunismului, unii dîntre ei murind în închisoarea de la Sighet, “orăşelul devenit un nume pe harta memoriei europene”…”Acolo, spunea Ana Blandiana, în sălile muzeului intrat în ghidurile turismului cultural, am tezaurizat întreaga noastră cercetare, acumulată cifric în 100.000 de fise de deţinuţi politici, 5000 de ore de înregistrări de istorie orală, 40.000 de pagini rezultate din simpozioane şi şcoli de vară, mii de fotografii şi sute de obiecte”. Numai anul trecut, aici au fost 45.000 de vizitatori, dîntre care peste trei sferturi erau români, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulţi concetăţeni sunt interesaţi prin ce-au trecut înaintaşii lor în perioada 1945-1989.

un articol de Valentin Hossu-Longin

 

articol preluat din ziarul Ziua, www.ziua.ro, 31 ianuarie 2008