Ieri, 11 septembrie, lumea civilizată a comemorat victimele atacului terorist din SUA, în care şi-au pierdut viaţa peste trei mii de oameni, au fost distruse complet cele două turnuri-gemene din New York şi o parte din imensa clădire a Pentagonului. Tot ieri, în Capitală a avut loc, la Galeria DIALOG a primăriei sectorului 2, vernisajul Expozitiei-document MEMORIALUL SIGHET, o evocare în imagini a Muzeului Victimelor Comunismului, o altă faţetă a “terorismului roşu”.
Se împlinesc 15 ani de activitate de la începerea proiectului de transformare a unei foste închisori de exterminare în muzeu memorial. Prezentarea etapelor realizării acestui obiectiv de interes naţional a fost făcută de scriitoarea Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei “Academia Civică”, şi de criticul de artă Ruxandra Garofeanu, curatorul expoziţiei şi totodată urmaşa unui deţinut politic condamnat la muncă silnică pe viaţă, în faimosul proces al sabotorilor Canalului Dunare-Marea Neagră (august-septembrie 1952).
Expoziţia este structurată pe două dimensiuni: imagini din muzeul propriu-zis din Sighetu Marmaţiei şi ale participanţilor la Şcoala de Vară, anuală întâlnire a tinerilor români şi străini cu adevărul despre gulagul de tip sovietic; următoarele 57 de panouri sunt o “cronologie a războiului rece” întreţinut de comunişti, printre altele, cu puşcării în care şi-au pierdut viaţa şi tinereţea milioane de europeni din fostele tari socialiste. Realizarea expoziţiei a început în 2003, beneficiind şi de colaborarea universităţilor din Praga, Budapesta, Drezda şi Varşovia, unde anul trecut a şi fost prezentată oficial. Concomitent, a fost realizat şi prezentat publicului un film documentar, de o oră, despre “terorismul roşu” din ţările supuse “secerii şi ciocanului”; terorismul de sorginte kaghebista avea să facă alte mii de victime, din rândul celor care se opuneau terorii comuniste, în timpul revoltelor din Berlin, Praga, Polonia sau a rezistenţei din munţii româniei, încheiate cu represiuni sângeroase. Sunt la fel de dramatice secvenţele din Basarabia ocupată de ruşi, cândzeci de mii de locuitori au fost îmbarcaţi în “trenurile morţii”, spre întinsa şi inospitaliera Siberie.
Dincolo de imaginile expoziţiei, se cuvine să reamintim prin ce a trecut închisoarea de la Sighet, de la aprobarea Proiectului, prezentat Consiliului Europei (1993), până în prezent. Nu-i de mirare că guvernanţii noştri de atunci (preşedinte Ion Iliescu şi premier Nicolae Văcăroiu) au socotit iniţiativa ca fiind un fel de denigare a istoriei multilateral dezvoltate a româniei. Dar ostilitatea oficială n-a putut rezista evidentei, că drepturile omului fuseseră brutal încălcate tocmai în închisorile staliniste. După trei ani de expertiză internaţionala, au urmat (conform prezentării Anei Blandiana) repararea uriaşei clădiri, crearea bazei de date, strângerea de obiecte, documente şi fotografii, simpozioane cu sute de participanţi români şi străini, înregistrarea de mărturii orale, totul, sau aproape totul, făcut pe bază de subscripţii şi voluntariat. în 1998, Memorialul Sighet a fost înscris printre primele trei locuri ale memoriei europene, alături de Memorialul Auschwitz şi Memorialul francez al Păcii. Era, la acea dată, primul memorial al victimelor comunismului din lume, creat în întregime de societatea civilă.
Datorită acestui muzeu, în cel mai nordic oraş maramureşean, Sighetul, a devenit un nume-simbol pe harta dictaturilor europene, numai anul trecut înregistrându-se peste 45.000 de vizitatori, tot atâţia câţi locuitori are urbea. Acolo, în sălile muzeului, s-au tezaurizat 100.000 fise de deţinuţi politici, 5000 ore de înregistrări de istorie orală, 40.000 pagini rezultate din simpozioane şi şcoli de vară, mii de fotografii, sute de obiecte etc.
De fostul “iad pe pământ”, cum era denumită închisoarea sigheteana, au “beneficiat” 180 de deţinuţi – demnitari din perioada interbelică şi a războiului, jurişti, oameni de afaceri, istorici, politicieni, ofiţeri ai armatei regale şi clerici, în special greco-catolici. Dîntre aceştia, au murit 53, printre care octogenarii Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, fruntaşi PNŢ şi PNL, şi marele istoric Gheorghe Brătianu, toţi cei decedaţi acolo fiind îngropaţi, pe ascuns, în aşa-numitul “cimitir al săracilor”…
Nu putem Încheia aceste rânduri fără a-l cita pe istoricul englez Dennis Deletant, prezent la unul dîntre simpozioanele organizate acolo, care declara cu acel prilej: “Memorialul Sighet constituie cea mai emoţionantă şi cea mai importantă readucere în memorie a dramelor provocate de comunism în Europa”.
de Valentin Hossu-Longin
articol apărut în ziarul Ziua, 12 septembrie 2008, www.ziua.ro