Joi, 9 iunie 2005, cu ocazia zilei Înălţării Domnului, Fundaţia Academia Civica a organizat în incinta Muzeului Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet tradiţionala Zi a Porţilor Deschise a Memorialului.
Au fost vernisate trei noi săli („Poezia în închisoare”, „Primăvara de la Praga – Charta’77”, „Anul 1945 – între Yalta şi Moscova”), precum şi „Galeria deţinuţilor politici”.
A fost evocată una din personalităţile emblematice ale rezistenţei din Munţii Apuseni, Lucreţia Jurj-Costescu. A avut loc apoi recitalul de vioară susţinut de Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu. Serviciul religios comemorativ s-a desfăşurat în celularul Memorialului, fiind oficiat de preoţi ortodocşi, greco-catolici şi ortodocşi ucrainieni.