Ca in fiecare an, de Inaltare, anul acesta la 5 iunie, la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet s-a desfasurat Ziua Portilor Deschise, prilej din ce in ce mai emotionant de intalnire a fostilor detinuti politici aflati inca printre noi si veniti cu sacrificii din toata tara.
Intalnirea a inceput la ora 9, in celularul fostei inchisori devenite memorial al victimelor comunismului, in prezenta a peste 100 de persoane venite din toate colturile tarii. Cuvantul de deschidere a intalnirii a fost rostit de Ana Blandiana, presedinta Fundatiei Academia Civica.
A urmat lansarea unor carti scrise de detinui politici: Aristina Pop Saileanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Gheorghe Barcan, Gavrila Burzo, Vasile Ilica.
Au fost inaugurate cu acest prilej si noile sali ale muzeului: Comunizarea armatei, politiei, justitiei si Viata cotidiana in comunism, precum si Cronologia Romaniei 1945-1989.
Momentul cel mai important al zilei a fost consacrarea unui ansamblu monumental ridicat in amintirea victimelor represiunii comuniste in Cimitirul Saracilor, parte integranta a Memorialului Sighet.
Au fost prezenti supravietiutori ai inchisorilor comuniste veniti din toata tara, de la Bucuresti, Cluj, Timisoara, Arad, Constanta, Suceava, Pitesti, Ploiesti, Brasov, Oradea, Sighet, Baia Mare.
Cenotaful (un mormant simbolic al sutelor de mii de victime ale comunismului)a fost consacrat printr-o slujba oficiata de doi preoti care au petrecut ani lungi in inchisoare, unul ortodox (parintele Gavrila Burzo, de la manastirea Suciu de Sus – Maramures) si unul greco-catolic (parintele Tertulian Langa de la Cluj).
Ansamblul funerar este compus dintr-o cruce de calcar inalta de patru metri , o masa de altar si un mormant pe care sunt gravate cuvintele istoricului Gheorghe Bratianu, mort si ingropat in Cimitirul Saracilor: “De straja la fruntariile tarii”.
Fostii detinuti politici si rudele victimelor au depus in urne cate un pumn de pamant de la Jilava, Vacaresti, Aiud, Gherla, Fagaras, Suceava, Targu Ocna, Ramnicu Sarat, Cluj, Sibiu, Oradea, Brasov, Suceava, Ploiesti, Constanta, coloniile de munca de la Canal, Targsor, Mislea, Miercurea Ciuc, unde au fost inchisori comuniste, din satele unde au avut loc rascoale impotriva colectivizarii – Vadu Rosca, Nereju, Rastoaca, Barsesti, Somosches, Ucuris, din locurile unde au fost ucisi partizani – Teregova, Vistea, Voivodeni, Sibiu, Lapusul Romanesc, Balti si Fantana Alba si din cimitirele tinerilor ucisi in decembrie 1989. Peste 80 de urne au fost depuse cu acest prilej in cenotaful de la Sighet.