Home » Română » Memorial » Diverse » ZIUA MEMORIEI 2011

ZIUA MEMORIEI 2011

posted in: Diverse

afis ziua mem 1Fundaţia Academia Civică  a organizat şi în acest an la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet Ziua MemorieiZiua Porţilor Deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului.

Această zi de reculegere s-a desfăşurat la 2 iunie, la Sărbătoarea Înălţării Domnului, odată cu Ziua Eroilor.

Au venit ca în fiecare an la aceste manifestări foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care au avut posibilitatea au adus  un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.

Au participat peste 200 de foşti deţinuţi politici şi foşti deportaţi.

Tema principală a întâlnirii din acest an a fost deportarea din iunie 1951. În acest an se împlinesc 60 de ani de la deportarea într-o singură noapte, 18 iunie 1951, a 44000 de persoane din Banat  în Bărăgan.

Ediţia din acest an a Zilei Memoriei, având ca temă principală deportările din iunie 1951, a fost parte a proiectului “Memoria deportărilor din România” susţinut prin programul “Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.

 

Programul manifestărilor

 

Miercuri, 1 iunie

Primirea participanţilor
Joi, 2 iunie
orele   7.00-9.00         Primirea participanţilor la Memorialul Sighet

orele   9.00-10.00       Vizitarea Muzeului Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Vernisarea expoziţiei comemorative „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”, realizată de CISAC, în cadrul proiectului “Memoria deportărilor din România”, susţinut prin programul “Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene

orele 10.00-10.45        Lansarea ultimelor cărţi editate de Fundaţia Academia Civică şi a cărţii „Amintiri povestite, amintiri trăite” de Flavia Coposu Bălescu

orele 10.45-12.45        Dezbatere cu tema: „Deportările – o formă de genocid?”
orele 13.00-14.00        Serviciu religios la Cimitirul Săracilor
orele 14.00                 Prânz comun

 Vineri, 3 iunie

Plecarea participanţilor

 

Fotografii de la eveniment

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.215723521793680.60451.109206265778740

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.215761168456582.60465.109206265778740

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.215749368457762.60459.109206265778740