Fundaţia Academia Civică a organizat şi în acest an la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet Ziua Memoriei – Ziua Porţilor Deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului.
Această zi de reculegere s-a desfăşurat la 2 iunie, la Sărbătoarea Înălţării Domnului, odată cu Ziua Eroilor.
Au venit ca în fiecare an la aceste manifestări foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care au avut posibilitatea au adus un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.
Au participat peste 200 de foşti deţinuţi politici şi foşti deportaţi.
Tema principală a întâlnirii din acest an a fost deportarea din iunie 1951. În acest an se împlinesc 60 de ani de la deportarea într-o singură noapte, 18 iunie 1951, a 44000 de persoane din Banat în Bărăgan.
Ediţia din acest an a Zilei Memoriei, având ca temă principală deportările din iunie 1951, a fost parte a proiectului “Memoria deportărilor din România” susţinut prin programul “Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.
Programul manifestărilor
Miercuri, 1 iunie
Primirea participanţilor
Joi, 2 iunie
orele 7.00-9.00 Primirea participanţilor la Memorialul Sighet
orele 9.00-10.00 Vizitarea Muzeului Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Vernisarea expoziţiei comemorative „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”, realizată de CISAC, în cadrul proiectului “Memoria deportărilor din România”, susţinut prin programul “Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene
orele 10.00-10.45 Lansarea ultimelor cărţi editate de Fundaţia Academia Civică şi a cărţii „Amintiri povestite, amintiri trăite” de Flavia Coposu Bălescu
orele 10.45-12.45 Dezbatere cu tema: „Deportările – o formă de genocid?”
orele 13.00-14.00 Serviciu religios la Cimitirul Săracilor
orele 14.00 Prânz comun
Vineri, 3 iunie
Plecarea participanţilor
Fotografii de la eveniment
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.215723521793680.60451.109206265778740
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.215761168456582.60465.109206265778740
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.215749368457762.60459.109206265778740